Vocea pumnalului - Patrick Ness
Descriere
PRIMUL VOLUM AL TRILOGIEI PE TĂRÂMUL HAOSULUI Todd Hewitt e ultimul băiat din Prentisstown, un oraș mai puțin obișnuit. Oamenii pot auzi ce gândesc ceilalţi. Tot timpul. Viaţa lor se desfăşoară într-un copleşitor şi neîncetat Vacarm; nu există intimitate, nici secrete. Chiar cu o lună înainte de a împlini 13 ani, dată la care ar urma să devină bărbat, Todd descoperă întâmplător un loc liniştit. Fără Vacarm. Însă un asemenea loc nu poate exista! Înseamnă că locuitorii din Prentisstown l-au minţit. Şi acum va trebui să fugă ca să se salveze de la moarte... Dar unde să fugi dacă cei care te urmăresc pot auzi TOT ce gândeşti? Un roman în tradiţia Aventurilor lui Huckleberry Finn şi a capodoperei De veghe în lanul de secară, despre un adolescent care fuge, împreună cu câinele său vorbitor, Manchee, spre o lume normală. Chiar dacă asta înseamnă să meargă până la capătul lumii... și mai departe. "Ness e un scriitor foarte înzestrat, de o imprevizibilitate care-ţi dă fiori." - The Times "Sfârşitul plin de suspans are efectul unui glonţ tras direct în stomac." - Booklist "Un roman care curge într-un ritm furios, înspăimântător, captivant şi, uneori, sfâşietor. Este o carte care-ţi bântuie imaginaţia." - Sunday Telegraph Patrick Ness s-a născut în 1971, într-o bază militară unde tatăl său era sergent instructor. A locuit în Hawaii până la 6 ani, apoi încă 10 ani în statul Washington. A studiat literatura engleză la University of Southern California. În 1997, i-a apărut prima povestire în revista Genre și de atunci n-a mai renunțat la scris. „Măcar 1 000 de cuvinte pe zi – orice s-ar întâmpla." În 2008 a publicat Vocea pumnalului, prima carte pentru tineri care i-a adus faima inter-naţională, urmată de celelalte două părţi din trilogia Pe tărâmul haosului și de romanele Chemarea monstrului (Editura Trei, 2015) și More Than This (2013). A scris și literatură pentru adulți: The Crash of Hennington (2003), Topics About Which I Know Nothing (2005), The Crane Wife (2014).
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Compara alternative
Produse comparate
Alte produse din aceeasi categorie si de acelasi tip. Verifica specificatiile si pretul final la comerciant.

PAT SEMIÎNĂLȚAT 90/200 cm natur, cu iluminare LED, polițe, balustradă și scară
Descriere Pat semi-înalt stabil: Patul din lemn de pin de înaltă calitate și MDF oferă o construcție stabilă și durab…

PAT PENTRU COPII 140/190 cm din lemn de pin cu grilaj de protecție și iluminare LED, alb
Descrierea produsului Acest pat pentru copii fermecător, cu o suprafață de dormit de 140 × 190 cm, combină un design …

CANAPEA EXTENSIBILĂ 90/200 cm pat de o persoană cu pat extensibil & panou posterior cu depozitare, albă
Descriere 【Canapea extensibilă cu pat extensibil】 Canapea extensibilă din lemn de culoare alb pur, cu cadru de pat …

MĂSUȚĂ DE CAFEA reglabilă pe înălțime negru 95/50/40 cm
Descriere Blat reglabil pe înălțime: Măsuța de cafea cu mecanism hidraulic de ridicare poate fi ridicată de la 40 cm …
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

PAT MULTIFUNCȚIONAL 140/190 cm cu spațiu de depozitare, 2 noptiere, sertar și rafturi, lemn, alb
Descrierea produsului Două noptiere flexibile – care pot fi împinse spre stânga sau spre dreapta lângă pat Noptiera e…

MĂSUȚĂ DE CAFEA reglabilă pe înălțime negru 100/50/40 cm
Descriere Funcție de ridicare reglabilă pe înălțime: Această masă de cafea modernă poate fi ridicată de la 40 cm până…

PAT DE ZI 140/200 cm pat multifuncțional cu spațiu de depozitare, alb
Descriere 【Porturi moderne de încărcare】Sertarele de la capul patului oferă opțiuni practice de încărcare: trei por…

PAT SUPRAPUS 90/200 cm și 140/200 cm în formă de căsuță cu fereastră și scară cu depozitare, alb/natur
Descrierea produsului Acest pat supraetajat versatil combină două suprafețe de dormit de dimensiuni diferite, de 90 ×…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi
7 carti pe care le poti citi cand vrei sa te relaxezi Uneori ai nevoie de o pauza de la telefon, stiri si graba zilnica. O carte buna poate fi una di…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi
Carti care pot inspira alegeri mai bune in fiecare zi Alegerile mici fac diferenta mai mult decat pare. Ce cumperi, cum iti folosesti timpul, ce cite…
Citeste articolul →Ghid practic
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari
Carti care te inspira sa faci schimbari mici cu efecte mari Schimbarile mari sperie. De multe ori, oamenii abandoneaza pentru ca incearca sa schimbe …
Citeste articolul →Ghid practic
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou
Carti potrivite pentru oameni care vor sa invete ceva nou Dorinta de a invata ceva nou nu trebuie sa dispara dupa scoala. De fapt, multe dintre cele …
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.