
Zarathustra lui Nietzsche
Descriere
Volum editat de James L. JarrettPetrecându-și anii tinereții în Basel, la sfârșitul secolului al XIX-lea, Jung era fascinat și tulburat de poveștile care circulau în epocă despre excentricitatea și genialitatea lui Nietzsche, dar și despre boala psihică a acestuia. Făcând mai apoi cunoștință cu operele lui Nietzsche în anii de studii la Universitate, tânărul Jung a fost profund marcat de ideile filosofului, care l-au influențat apoi pe tot parcursul vieții sale. Această carte reprezintă transcrierea unui seminar privat, parte a unui întreg ciclu de seminare susținute în limba engleză de C.G. Jung la Zürich, în anii 1920–1930. În cadrul întâlnirilor cu membrii Clubului Psihologic din Zürich, un Jung acum matur vorbea informal despre gânditorul ale cărui lucrări nu numai că îl copleșiseră cu profunzimea înțelegerii naturii umane, dar îi și oferiseră sursele filosofice pentru multe dintre conceptele sale psihologice și metapsihologice. Și, mai presus de toate, argumenta modul în care remarcabila carte a lui Nietzsche Așa grăit-a Zarathustra ilustra în egală măsură geniul și tendințele nevrotice și prepsihotice ale filosofului. Din moment ce notele seminarului nu fuseseră inițial destinate publicării, Jung s-a simțit în largul său să glumească, să critice persoanele și evenimentele care îl iritau ori îl înfuriau sau să comenteze fără rezerve asupra preocupărilor economice și politice ale unei lumi în care fascismul își începuse tragica ascensiune
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Geanta ALDO roz, SHELLAPINK 680, din pvc
Geanta plic SHELLAPINK 680 de la ALDO, realizata din pvc roz, redefinește eleganta accesoriilor feminine dedicate fem…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, bleumarin
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga din matase si vascoza cu volane suprapuse oblic si croi vaporos, maro inchis
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…

Rochie lunga fara maneci din matase cu volane suprapuse asimetrice si paiete fine la decolteu, neagra
Volane suprapuse asimetrice Design fluid cu efect amplu Margini decorative cu aspect franjurat Decolteu in V cu paiet…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.