Zsömle s-a dus - Audiobook - László Krasznahorkai
Descriere
PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ 2025 „Un talent imens, capabil să creeze povești viscerale, frumoase, de neuitat.“ - _The Guardian_ Undeva în Ungaria, într-un sat fără nume uitat de Dumnezeu, un bătrân electrician de 91 de ani, Józsi baci, hotărăște să trăiască rupt de lume, împreună cu câinele său, Zsömle (în română, Jimblă), iar serile să-şi bea liniștit ceaiul, contemplând asfințitul de pe terasa casei sale. Însă lumea nu vrea să-l dea uitării, astfel încât „curtenii“ lui, monarhiști înfocați, printre care şi un trubadur pe nume László Krasznahorkai, nu vor să-i facă voia, spunând că, fiind descendent al lui Genghis-Han şi Béla al IV-lea, ar putea să revendice tronul maghiar sub însemnele Casei Arpadiene. Prin frazele cu efect hipnotic, debordând de umor negru și sarcasm subtil, László Krasznahorkai construiește un roman despre absurdul politic și fragilitatea adevărului istoric, satirizând extremismul caricatural, monarhismul delirant și manipularea colectivă. Un text care nu doar avertizează (vezi mottoul cărții: „V-am zis eu!“), ci și râde în hohote amare, greu de șters din minte. „Fără fantezie, viața ar fi cu totul altfel... cititul ne dă mai multă putere să supraviețuim acestor vremuri foarte dificile.“ - LÁSZLÓ KRASZNAHORKAI „Pentru opera sa convingătoare și vizionară care, în mijlocul terorii apocaliptice, reafirmă puterea artei.“ – COMITETUL PREMIULUI NOBEL „Ne oferă povești ce renasc iar și iar din propria materie, incitante și cu neputință de descâlcit. Ele te obsedează, sunt ciudate, cresc dincolo de lumile în care trăiesc.“ - _The New York Times_ _Book Review_ „László Krasznahorkai este laureatul incontestabil al epocii noastre tulburate și vulnerabile.“ - _The Irish Times_ LÁSZLÓ KRASZNAHORKAI (n. 1954) este unul dintre cei mai cunoscuți prozatori și scenariști maghiari contemporani. A absolvit filologia cu o teză despre opera scriitorului Sándor Márai, iar după definitivarea studiilor și-a câștigat existența ca scriitor profesionist. A avut o strânsă colaborare cu celebrul regizor maghiar Béla Tarr, în urma căreia au rezultat filme precum _Satantango_ sau _Calul din Torino_. Este laureatul unora dintre cele mai importante premii din Ungaria și străinătate, printre care se numără _Man Booker International Prize_, _Best Translated Book Award_, _National Book Award for Translated Literature _sau _Europäischer Literaturpreis_. În colecția ANANSI. WORLD FICTION au mai apărut romanele _Întoarcerea_ _acasă a baronului Wenckheim _(2021) și _Satantango _(2022). În 2025, lui LÁSZLÓ KRASZNAHORKAI i s-a decernat PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ.
Oferte disponibile
Compara preturile si alege comerciantul potrivit.
Descopera mai multe
Produse recomandate
Alte produse care pot completa cautarea ta.

Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc
Vitakraft Baton Iepuri Trio Mix Sfecla/Nuci/Fructe De Padure 3 buc Batoane sanatoase si delicioase pentru iepuri, cu …

Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc
Vitakraft Baton Hamster Struguri/Nuci 2 Buc Vitakraft Baton Hamsteri cu Struguri si Nuci este o gustare sanatoasa si …

Ulei Distonoplant N156, roll-on pentru stres, anxietate și stare de calm, cu lavandă, bergamotă și tămâie, 5 ml, Fares
Supliment aromaterapic sub formă de roll-on, destinat ameliorării stărilor de stres, oboseală nervoasă, anxietate, ne…

Pungi cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm, transparente, reutilizabile pentru ambalare si depozitare, set 100 bucati
Pungile cu fermoar ZIPLOCK PRIMA 120x180 mm sunt alegerea ideala pentru cei care au nevoie de o solutie practica, sig…
Informatii utile
Articole de citit
Sfaturi si ghiduri care completeaza informatiile despre produs.
Ghid practic
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale
Organizarea eficienta a unei biblioteci personale O biblioteca personala bine organizata nu inseamna doar rafturi pline de carti. Ea reprezinta un sp…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare
De ce un articol-hub poate face mai mult pentru o serie inspirata din carti decat zece linkuri puse la intamplare Pe masura ce aduni tot mai multe ar…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile
De ce unele carti practice te motiveaza pe moment, dar nu iti schimba deloc obiceiurile Exista un tip de entuziasm foarte familiar pentru oricine cit…
Citeste articolul →Ghid practic
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate
De ce unele carti vin la momentul potrivit, iar altele trebuie amanate Exista carti pe care le incepi si simti aproape imediat ca se potrivesc perfec…
Citeste articolul →Istoricul tau
Vizualizate recent
Produsele consultate in acest browser.