[email protected]

Share Article

Manastirea Frasinei

Detalii

Manastirea Frasinei, este singura manastire ortodoxa Romana in care femeilor nu au voie sa intre, atat in manastire cat si in imprejurimile acesteia.

Totodata acest Manastire a fost adaugata in lista monumentelor istorice din judetul Valcea, in anul 2015.

Scurt istoric care se regaseste scris pe o placa de piatra:

„Mînăstirea Frăsinei există de la începutul sec. XVIII. În anul 1710, doi călugări sihaștri vin și ridică aici, cu binecuvîntarea Episcopului Damaschin al Rîmnicului, o bisericuță din lemn cu hramul „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”. În anul 1763 Cîrstea Iovipali cu fratele său Damian și cu fiul celui dintîi, Nicoliță Iovipali, zidesc în locul bisericii din lemn învechită, biserica din zid, care se păstrează pînă azi la cimitirul călugărilor. În jurul ei erau chilii, care azi nu mai sunt. Prin anul 1787-1788, în războiul turcilor cu nemții, schitul este părăsit de călugări, pustiindu-se pînă în anul 1845. În acest an vine la Frăsinei călugărul Acachie de la Mînăstirea Cernica și care cu învoierea urmașului primilor ctitori, Gheorghe Iovipali, începe renovarea schitului: pridvorul deschis al bisericii se închide cu cărămidă și se zugrăvește, refăcînd și încăperile chiliilor. Lucrările se termină la 10 iunie 1848. În anul 1859, Episcopul Rîmnicului, Sf. Calinic, vizitează Frăsineii și hotărăște ridicarea altor construcții mai sus de bisericuța cea veche, pe locul de azi. Lucrările pentru biserica mare, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, încep în anul 1860 și se termină la 12 mai 1863. Tot în acest timp se ridică în jurul bisericii, din partea de sud, apus și nord, chilii pentru călugări. Fostul arhimandrit de scaun al Episcopiei Rîmnicului, apoi Episcop de Roman (1900-1911), Gherasim Safirim, a făcut cheltuieli mari pentru casele de pe latura de răsărit precum și paraclisul în anul 1888. Biserica veche își păstrează pictura în interior de la 1763, fiind făcută de „Teodor Zugravul și Enache ucenicul”. În tindă este pictura de la 1848.În anul 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, apreciind pe ctitorul cel nou de la Frăsinei, Episcopul Sf. Calinic, exceptează de la expropiere M-rea Frăsinei. În decursul vremurilor, Mînăstirea Frăsinei a prosperat cu alte clădiri și anexe, așa cum se vede azi. Sf. Calinic, Ctitorul Sf. Mînăstiri Frăsinei, a pus aici rînduiala de slujbă și trăire religioasă, după tipicul Sf. Munte Athos, în care se include și restricția ca în Sf. Mînăstire Frăsinei să nu intre niciodată femei.”

Unde se afla Manastirea Frasinei ?

  • Judet: Valcea
  • Localitatea: Muereasca

Informatii

  • Bucuresti - Manastirea Frasinei: 228 KM
  • Timp aproximativ cu masina: 3 ore 19 minute +-