[email protected]

Cuviosii Damian si Iosif Asezamant monahal de la Basarabi - Constanta (secolele IX-X)

In anul 1957 s-a descoperit intr-un deal de creta din comuna Basarabi, judetul Constanta, un ansamblu monahal de sihastri, din epoca daco-romana si medievala (sec. IV - XI), format din sase bisericute rupestre, unice pana in prezent in tara noastra. Desigur, au fost mult mai multe bisericute si, probabil, pesteri pustnicesti, unele deja distruse de vreme, altele inca nedescoperite, care formau o adevarata "lavra a pesterilor" in Dacia Pontica.

Intrucat ansamblul monahal de la Basarabi este aproape de "hotarele Casienilor si ale Pesterilor", locul de nastere al Sfantului Ioan Casian, se deduce ca in Eparhia Tomisului, adica in perimetrul dintre Constanta - Cernavoda - Medgidia si Histria, era cel mai puternic centru monahal si pustnicesc din Scitia Mica. Pe langa marile manastiri organizate cu scoli de teologie, care au dat pe vestitii calugari sciti in secolele IV-VI, existau zeci de pesteri si bisericute rupestre, astazi disparute, in care se nevoiau marii sihastri daco-romani iubitori de liniste. Asemenea sihastriilor de pe valea Nilului care erau conduse nu de egumeni, ci de "prezbiteri", adica de ieromonahii duhovnici care slujeau cele sfinte pentru ei, credem ca si ansamblul pustnicesc de la Basarabi era povatuit duhovniceste de asemenea duhovnici.

Doi dintre acesti parinti sufletesti ai sihastrilor de la Basarabi, recent descoperiti, au fost "Damian preotul" si "Iosif preotul". Numele lor sunt incrustate pe peretii bisericutei B4. Iata cateva dintre aceste inscriptii in limba slava veche: "(Eu) Dimian (Damian) preotul merg pe drum, pun lumanari pentru pacatele mele ... omule, in aceasta biserica, iar Dumnezeu sa va miluiasca cu Sfintii Parinti. Amin. Dimian (luna) mai". Alta insemnare: "A venit parintele aici, in acest loc ... luna octombrie, 4. A venit la noi... am scris... luna ianuarie". Alta inscriptie: "in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, s-a inchinat nevrednicul rob Simeon prima data in biserica, in luna august, 31". Probabil era un dregator local sau un calugar venit sa se inchine aici. In limba greaca scrie: "Doamne, ajuta pe robul tau Iosif (preotul)". Si alta: "Luna martie, indictionul 10" (anul 982).

Celelalte cinci bisericute sunt mult mai mici, de forma dreptunghiulara, cu dimensiunile de circa 6x2x2 metri, sapate in stanca de creta, apropiate una de alta si unele cu mici incaperi anexate, pentru calugarii nevoitori. Pe peretii lor se afla numeroase inscriptii runice, multe nedescrifrate, cruci, simboluri paleocrestine, figuri dacice traditionale. In bisericuta B1 scrie in caractere vechi slave: "Anul 650" (992). Cuviosii "Damian preotul" si "Iosif preotul" au fost doi ieromonahi din cei mai distinsi, care au condus comunitatea sihastrilor de la Basarabi, probabil in secolele IX-X. Cel dintai pare a fi fost Damian, apoi Iosif. Amandoi erau preoti slujitori si parinti duhovnicesti ai acestei asezari pustnicesti. Ei savarseau cele sfinte, primeau si formau pe calugari, spovedeau, impartaseau pe fiecare cu Trupul si Sangele Domnului si ii cercetau la pesterile si chiliile lor. Pentru sfintenia vietii lor si pentru cinstea de care se bucurau, ucenicii lor le-au sapat numele pe peretii bisericutei din mijloc, care, probabil, era centrul duhovnicesc al acestei sihastrii din Dobrogea.

Doamne, numara in ceata cuviosilor parinti pe toti calugarii care au sihastrit in aceste locuri sfinte.

Data publicarii: 02-Octombrie-2024
Sursa: Parintele Ioanichie Balan - Patericul Romanesc