Cuviosii Patapie si Nicandru - Sihastri din Muntele Ceahlau (secolele XVII-XVIII)

Acesti doi sihastri s-au nevoit in partea de nord-vest a Muntelui Ceahlau, ajungand vestiti in satele de pe Valea Bistritei. Schimonahul Patapie era cu metania din Manastirea Cerebuc, iar ieroschimonahul Nicandru din Manastirea Pionul.

Deci, ravnind fericitilor sihastri ce se linisteau in jurul muntelui si fiind intariti cu darul lui Hristos, s-au retras in padurile nepatrunse din jurul Ceahlaului. Cuviosul Patapie si-a facut un mic bordei de lemn pe marginea unui parau si acolo s-a nevoit cu ucenicul sau peste 20 de ani, laudand pe Dumnezeu ziua si noaptea. Nevointa lui era foarte aspra: post indelungat, citirea zilnica a Psaltirii, metanii si priveghere de noapte. Pentru smerenia inimii lui ajunsese vestit rugator pentru cei suferinzi, dintre care nu putini se vindecau cu rugaciunile lui.

Cuviosul Nicandru si-a avut chilia intr-o mica poiana, putin mai sus de Manastirea Durau, unde s-a nevoit singur multi ani de zile. Apoi a ajuns vestit taumaturg pentru cei bolnavi de prin sate, incat multi urcau in munte la chilia lui si se vindecau. Caci ii punea sa poasteasca desavarasit trei zile, ii marturisea, le citea moliftele Sfantului Vasile cel Mare si, cu darul lui Hristos, se intorceau sanatosi la casele lor. Acest cuvios era si duhovnic vestit pentru sihastrii din Muntele Ceahlau si pentru toti care ajungeau la chilia lui. Insusi Cuviosul Patapie era unul din ucenicii lui.

Asa nevoindu-se ieroshimonahul Nicandru si schimonahul Patapie si mult sporind in dragostea lui Dumnezeu, s-au mutat la cele vesnice spre sfarsitul secolului XVIII. Numele lor sunt legate pana astazi de toponimia locului: "Paraul lui Patapie", "Paraul lui Nicandru", "Poiana lui Nicandru" sau, in grai popular, "Padina lui Nicandru".