[email protected]

Cuviosii Simon, Metodie, Varnava, Petru, Averchie, Gherman, Pir si Grecu (secolul XV-lea)

Acesti cuviosi parinti impreuna cu alti noua sihastri, ale caror nume s-au uitat, au fost ucenicii Cuviosului Iosif din pustiul Iordanului.

Dintre acestia, cincispreze erau romani, iar schimonahii Pir si Grecu (?) erau din Palestina.

Urmand pe dascalul lor, toti acesti parinti au venit in Moldova si au sihastrit pe Muntele Bisericani, avand fiecare pestera sa. Astfe, monahul Simon a sihastrit pe un munte inalt numit si azi "Muntele lui Simon", iar ceilalti s-au nevoit in alte culmi de munte, nu departe de pestera cuviosului Iosif, care de atunci ii poarta numele. Ei se rugau toata saptamana singuri in aspra nevointa, iar in sarbatori se adunau in pestera cuviosului si faceau priveghere de toata noaptea.

Dupa intemeierea "Schitului lui Iosif", unii din acesti sihastri s-au coborat in obste, iar Cuviosii Simon, Metodie, Varnava, Averchie, Pir si Grecu au ramas in pustie pana la sfarsitul vietii. Si erau toti iubitori de Hristos si lucratori ai rugaciunii inimii, mijlocind neincetat pentru mantuirea lumii si stralucind pe munte ca niste faclii duhovnicesti.

Catre sfarsitul secolului al XV-lea, cei 17 cuviosi sihastri de pe Muntele Bisericani s-au stramutat la cerestile lacasuri, iar moastele lor s-au asezat in pesterile in care s-au savarsit. In tiponimia locului se pastreaza pana astazi urmatoarele denimirii: "Muntele Sion", "Muntele Averchie", "muntele Metodie", "Muntele lui Varnava", "Muntele Pir" si "Muntele Grecut", iar din secolul XVII-lea, "Muntele Chiriac" si "La Chilii"

Data publicarii: 14-Octombrie-2024
Sursa: Parintele Ioanichie Balan - Patericul Romanesc