Cuviosul Calinic Pustnicul - Manastirea Horaita-Neamt (secolul XIX)

Acest cuvios s-a nevoit in prima jumatate a secolului XIX intr-o mica poiana, sub varful Muntelui Horaciorul. Batranii spun ca era preot, ca s-a nevoit aici 40 de ani, ca ducea o viata sfanta si ca avea darul facerii de minuni. Veneau la el oameni bolnavi de prin sate, iar parintele ii vindeca cu post si cu rugaciune.

Cuviosul Calinic avea, de asemenea, mare evlavie la Maica Domnului, cu a carei icoane izgonea duhurile rele din oameni, alunga fiarele salbatice din gradina, biruia patimile si gandurile viclene din cugetul sau. Oriunde se ducea, pururea cu sine icoana Maicii Domnului si era izbavit de tot raul.

Nevointa pustnicului Calinic era aceasta: manca o data pe zi dupa apusul soarelui, savarsea neincetat rugaciunea lui Iisus si priveghea noapte cu cantari de psalmi si metanii. Iar indeletnicrea lui cea mai iubita era plantarea si altoirea de pomi fructiferi. Toata poiana din jurul chiliei sale a plantat-o cu meri, pruni si nuci. Ba mergea si la Schitul Horacioara sau cobora jos in Manastirea Horaita de planta si altoia pomi de tot felul. Iar toamna aduna cu bucurie roadele ostenelilor sale si le impartea in dar la trecatori, "In numele Maicii Domnului!"

Aceasta era viata si nevointa Cuviosului Calinic pustnicul. Ajungand la adanci batraneti, a cazut bolnav la pat. Atunci au venit calugarii din schit si i-au zis:

- Parinte Calinic, am venit sa te coboram de vale, sa mori la manastire.

- Cu ajutorul Maicii Domnului, a raspus batranul, ma cobor singur! Si indata, luand icoana Preasfintei Fecioare, s-a coborat inaintea tuturor in Manastirea Horaita. Apoi s-a inchinat in biserica, s-a marturisit la duhovnic, a cerut Preacuratele Taine si, dand tuturor sarutarea cea mai de pe urma, a adormit cu pace si cu bucurie in suflet. Locul unde s-a nevoit se numeste si astazi "Poiana lui Calinic".