Cuviosul Dionisie cel Mic "Romanul" (circa 470-545)

Al doilea mare teolog traducator de scrieri patristice si calugar plin de dragostea lui Hristos, pe care ni l-a dat Dacia Pontica dupa Sfantul Ioan Casian, a fost Cuviosul Dionisie cel Mic, adica "Smeritul", iar in limba latina "Exiguul". Acest venerabil slujitor al Bisericii lui Hristos s-a nascut in Scitia Mica pe la anul 470 si s-a calubarit din tinerete la una din renumitele manastiri ale Eparhiei Tomisului, care au dat in secolele IV-VII numerosi "calugari sciti", cunoscuti in intreg imperiul ca teologi, asceti si aparatori ai Ortodoxiei.

Unul din dascalii sai din tinerete, pe care avea sa-l evoce mai tarziu in "Prefata scrisorii sinodale a Sfantului Chirii al Alexandriei catre Nestorie", tradus in latina, a fost un anume Petru, ajuns la batranete episcop. Acesta fusese, probabil, egumenul manastirii dobrogene, unde s-a calugarit Cuviosul Dionisie, caruia i-a fost parinte sufletesc si care l-a deprins cu nevointa duhovniceasca si frica de Dumnezeu.

Iata cu ce cuvinde pline de recunostinta, de smerenie si duiosie, calitati specifice sufletului nostru romanesc, se adreseaza fericitul Dionisie cel Smerit dascalului sau: "Mi-aduc aminte de binefacerile Voastre, Cuvioase Parinte si podoaba aleasa a invatatorilor lui Hristos, si mereu inaintea ochilor mintii ravna sfanta pentru hrana duhovniceasca pe care o cheltuiti cu mine cand eram copil, ravna pe care nici spatiul, nici timpul n-o pot uita. Va rog sa primiti o multumire pe care stiu ca nu o pot sa v-o dau la inaltimea cuvenita".

Din Dobrogea, fericitul Dionisie, supranumit "Romanul", se duce in Orient, la Mormantul Domnului si in Asia Mica, apoi se stabileste la o manastire din Constantinopol. Era un teolog ortodox desavarsit si cunostea perfect limbile greaca si latina. La cererea Papei Ghelasie de a i se trimite un calugar invatat spre a-i traduce in apus canoanele Sinoadelor ecumenice si unele opere patristice. Dionisie este trimis in Italia.

In anul 496, Cuviosul Dionisie ajunge la Roma, aici intra in Manastirea Sfanta Anastasia si ajunge traducator renumit din greaca in latina si preda multi ani dialectia cu prietenul sau Casiodor spune despre fericitul dionisie ca era "de neam cit, dar de obiceiuri intru totul romane, foarte priceput in ambele limbi, cunoscator perfect al Sfintei Scripturi si al dogmaticii". Era, de asemenea, "intelept si simplu, invatat si smerit, cu vorba putina, feciorelnic, bland, plangand cand auzea vorbe de veselie nepotrivite, postitor, fara sa osandeasca pe cei care mancau".

La Roma, Cuviosul Dionisie cel Mic (Exiguul) a trait si a scris sub zece papi, de la Anastasie II pana la Vigiliu. Fiind rugat, atat de pastorii ROmei, care doreau sa cunoasca mai bine scrierile Parintilor din Rasarit, cat si de compatirotii sai, calugari sciti, fericitul Dionisie cel Mic a tradus din greaca in latina scrieri ale Sfintilor Grigorie de Nyssa, Chirii al ALexandrei si Proclu. Apoi traduce canoanele primelor patru Sinoade ecumenice, in doua editii; editeaza "Decretele pontificale" si traduce vieti de sfinti ca: "Descoperirea capului Sfantului Ioan Botezatorul", "Pocainta minunata a Sfintei Taisia" si "Viata Sfantului Pahomie".

Cuviosul Dionisie cel Mic era si un bun cunoscator al astronomiei, stiinta ce o invatase la Alexandria, centrul astronomiei Antice. Astfel, el a intemeiat era crestina dionisiaca, in locul erei pagane, incepand calendarul si numaratoarea anilor "De la intruparea DOmnului nostru Iisus Hristos, iar nu de la imparatul Diocletian, ca pana atunci, pentru ca astfel sa fie tuturor mai cunoscut inceputul nadejdii noastre si pentru ca sa apara mai clara cauza rascumpararii neamului omenesc, adica Patimile Mantuitorului Nostru". A scris in acest scop doua lucrari: "Cartea despre Sfintele Pasti" si "Argumente Pascale". Era crestina intemeiata a fericitului Dionisie cel Smerit a intrat in vigoare la Roma in anul 527, iar pana la inceputul milenului al doilea a fost adoptata in toata lumea crestina.

A mai scris si un florilegiu de texte patristice dogmatice, extrase de la mai multi Sfinti Parinti din Rasarit, Apus si Africa, intitulata "Exempla Sanctorum Patrum". Atat prin originea si formarea sa daco-romana, cat si prin scrierile si traducerile sale din greaca in latina, fericitul Dionisie cel Mic" a intis o adevarate punte de legatura intre Rasarit si APus, punand intr-un contact mai apropiat cele doua romanitati crestine".

La batranete, fericitul Dionisie "Romanul" isi aducea aminte din Italia, patria sa adoptiva, de Dobrogea, patria sa natala, si de compatritotii sai blanzi, dreptcredinciosi si smeriti, despre care scria aceste frumoase cuvinte in Prefata catre "venerabilii domni si frati preaiubiti, Ioan si Leontiu": "Poate pare lucru nou celor nestiutori ca Scythia,care se arata ingrozitoare prin frig si in acelasi timp barbari, a crescut barbati plini de caldura si minunati prin blandetea purtarii. Ca lucrul sta asa, eu il stiu nu numai printr-o cunoastere din nastere, ci mi l-a aratat si experienta. Se cunoaste ca acolo (in Scythia Minor), intr-o comunitate pamanteasca deschisa, a fost renascut cu harului lui Dumnezeu prin Taina Botezului si am fost invrednicit sa vad viata cereasca in trup fragil a preafericitilor Parinti cu care acea regiune se slaveste ca de o rodire duhovniceasca deosebita.

Credinta lor stralucind prin legatura cu fapta buna era pentru toti pilda de viata si sinceritate. Ei nu erau prinsi in mreaja nici unei griji lumesti si puteau spune cu Apostolul: Cetatea noastra este in ceruri (Filipeni 3, 20). Ei (daco-romanii) au tinut cu tarie neinfricata totdeauna dogmele credintei ortodoxe, caci, desi erau simpli in cuvant, in stiinta nu erau nepriceputi...".

Pentru sfintenia vietii lui, pentru gandirea si scrierile sale profund ortodoxe, Cuviosul Dionisie cel Mic, numit "Romanul", este cinstit atat in Rasarit, cat si in Apus, ca un calugar desavarsit, filolog si ctitor al erei crestine, ascet si teolog de renume. Trei mari virtuti l-au impodobit in toata viata sa: credinta ortodoxa, smerenia inimii si dragostea fata de Dumnezeu si de oameni, calitati specifice milenare ale intregului popor roman.

Savarsindu-si calatoria acesti vieti, Cuviosul Dionisie cel Smerit si-a dat sufletul cu pace in mainile lui Hristos prin anul 545 si este numarat in ceata Cuviosilor Parinti