[email protected]

Cuviosul Ioan Sihastrul - Valea Sihastriei (secolul al XVI-lea)

Cuviosul Ioan este considerat printre cei dintai calugari care au sihastrit in padurile seculare de pe valea Sihastriei. El venea, desigur, din obstea Manastirii Neamt, ca de altfel aproape toti sihastrii din Muntii Neamt. Deci, iubind desavarsita liniste si arzand pentru dragostea lui Hristos, s-a retras in munte, la izvoarele paraului "Sac" si acolo si-a facut chilie intr-o poiana singuratica, ce ii poarta numele pana astazi.

Iar ostenelile, rugaciunile si ispitele de la diavoli, pe care le-a rabdat Cuviosul Ioan Sihastrul in locul acesta, numai singur Dumnezeu le stie. In traditia locului se spune ca pustnicul Ioan a trait multi ani in aceasta poiana, ca era mare duhovnic, dascal al linistii si al rugaciunii si era plin de dragostea lui Hristos. Astfel, numele lui ajunsese cunoscut peste tot si multi calugari iubitori de liniste i-au devenit ucenici. Poate tocmai de la acest pustnic s-a numit intai locul acesta "Valea Sihastrului", apoi "Valea Sihastrilor", iar din secolul al XVII-lea, "Valea Sihastriei".

Ajungand la adanci batraneti, Cuviosul Ioan Sihastrul si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu si a fost ingropat de ucenici in acea poiana.

Data publicarii: 25-Octombrie-2024
Sursa: Parintele Ioanichie Balan - Patericul Romanesc