[email protected]

Cuviosul Meletie Sihastrul - Sihastria Stanisoara-Arges (secolul al XVII-lea)

Cuviosul Meletie era unul din cei sase sihastri plecati din obstea Manastirii Cozia. El si-a facut pestera in partea de sud a Muntelui Salbaticul, la 1 km de Manastirea Stanisoara, si aici s-a ostenit peste 40 de ani, slavind neincetat pe Dumnezeu si pazindu-si mintea curata de cugetele cele rele. Nevointa schimonahului Meletie era aceasi ca si a pustnicului Neofit. Sase zile se nevoia in pestera, iar Duminica mergea la Cuviosul Daniil duhovnicul de la Turnu si primea Trupul Domnului.

Se spunea despre dansul ca zilnic isi aducea apa cu ulciorul de departe, ca sa se osteneasca. La batranete, nemaiputand cobori, s-a rugat lui Dumnezeu si a izvorat un puternic izvor de apa inaintea pesterii lui, ce se cheama pana astazi "Izvorul lui Meletie".

Ajungand la adancul batranetii, si-a dat sufletul cu pace in mainile Domnului si a fost numarat in ceata cuviosilor parinti. Osemintele sale au fost mai tarziu impartite de credinciosi, iar pesterea se pastreaza pana astazi. Aici vin credinciosii si aprind candele si lumanari.

Viata putnicilor fericita este, a celor ce se intraripeaza cu dumnezeiescul dor!

Data publicarii: 30-Octombrie-2024
Sursa: Parintele Ioanichie Balan - Patericul Romanesc