Cuviosul Nikon, staretul Lavrei Pesterilor

Cand Domnul a randuit sa se sadeasca in Rusia roditorul pom al vietii monahale, prin cuviosul parintele nostru Antonie, i-a daruit acestuia si un vrednic ucenic si impreuna navoitor. Acesta a fost cuviosul Nikon.

Indata ce a venit langa harnicul si bunul invatator Antonie, a inceput cu zel sa imite straduintele ascetice ale acestuia, urcand cu repeziciune pe treptele scarii virtutilor. In plus a dovedit insusiri speciale de bun organizator si intelept conducator al oilor celor cuvantatoare ale lui Hristos, pe calea vietii ascetice.

Cinstit de Dumnezeu cu harul preotiei, Nikon tundea in monahism, din porunca cuviosului Antonie, pe cei care isi doreau cu putere sa intre in cinul monahal, desigur dupa randuita perioada de incercare si dupa perioada de pregatire duhovniceasca.

Nimic absolut nu facea fericitul Nikon fara sa aiba binecuvatarea duhovnicului sau. Toate le facea in duh de ascultare, respingand cu barbatie ispitele si distrugand cu smerenie si discernamant vicleniile diavolului. S-a invrednit de altfel, sa-l tunda in monahism si pe cuviosul Teodosie, pe acest mare intemeietor al monahismului rus.

A tuns de asmenea si pe alte doua personalitati de la Lavra Pesterilor, pe boierul Varlaam si pe sftnicul domnitorului, Efrem. Pentru acestia doi avea insa sa patimeasca multe incercari si tristeti. Deoarce domnitorul s-a suparat foarte tare cand a auzit ca a pierdut pe acesti doi oameni de nadejde de la curte si a pornit o prigoana impotriva cuviosilor monahi. A dat ordin, deci, sa fie adus la curte acela care indraznise sa-i primeasca in cinul monahal pe cei doi.

Peste putin timp cuviosul Nikon a fost adus in fata domnitorului. Acesta l-a privit plin de furie si i-a spus:

- Tu, calburare, ai indraznit sa-i face asemenea tie pe boierul Varlaam si pe sftnicul meu Efrem ?

- Da eu, din porunca cuviosului meu parinte si cu binecuvantarea cerescului Imparat Iisus Hristos, care i-a chemat pe acest drum al ascezei, a raspuns linistit si cu curaj cuviosul.

Domnitorul s-a aprins si s-a inrosit de furie.

- Ascuta ce iti spun, urla cu manie, fie ii vei convinge sa se intoarca inapoi, fie te voi trimite pe tine si pe toti ceilalti calugari in exil! Iar pestera aceea voi porunci sa fie astupata!

- Puteti sa faceti orice doriti, stapane. Eu unul nu am puterea sa-i despart pe ostasii lui Hristos de langa Imparatul cel ceresc!

Aceasta a spus cuviosul Nikon si a plecat de la palatul domnitorului.

Dupa acest episod, fratii au fost nevoiti sa paraseasca pesterea si sa plece departe in alt loc, unde nu i-ar fi ajuns furia domnitorului.

Atunci marele Nikon a plecat la Tmutaracan si acolo, langa micul orasel, a gasit un loc pustiu, unde s-a si instalat. Indata si-a reluat viata ascetica, traind in tacere, singur, doar cu Dumnzeu, la care se ruga neincetat, adaugand in fiecare zi straduinte peste straduinte.

Desigur ca nu a indraznit sa fie cunoscuta prezenta sa in acele locuri si sa se intinda faima sa ascetica in toata regiunea. Dupa cum stim insa, in acea vreme credinta ortodoxa nu era inca pe deplin insusita de catre toti locuitorii Rusiei, iar viata monahala era ceva si mai rar intalnit, aproape necunoscuta.

Incet, incet, locuitorii din imprejurimi s-au apropiat de cuvios si au ramas impresionati de aceasta viata ascetica a sa, total necunoscuta pana atunci pentru ei. Acesta, a imceput sa le propovaduiasca credinta in Dumnezeu cel in Traime, oferindu-le toate invataturile crestinismului ortodox. Cu totii au fost atrasi de intelepciunea sa, de sfintenia si de cunostintele sale si au fost convinsi sa imbratiseze aceasta noua credinta, botezandu-se, slavind pe Dumnezeu si schimbandu-si viata si obiceiurile barbare.

Mai tarziu, cativa dintre acestia au cerut de la cuvios sa-i primeasca in cinul monahal. Si acesta, dupa ce i-a trecut prin toate treptele incercarilor si i-a catehizat despre noua lor viata, i-a tuns in monahism. Astfel s-au pus bazele noii manastiri ce avea sa se ridice in cinstea Maicii Domnului si care avea sa devina mai tarziu un important centru manastiresc al Rusiei, la fel de reprezentativ ca si Lavra Pesterilor.

Dupa moartea domnitorului de Tmutarcan Rostislav Vladimirovici, locuitorii tarii l-au rugat pe cuviosul Nikon, fata de care nutreau o adanca incredere si devotament, sa se duca la domnitorul de Cernigov, Sviatoslav Iaroslavici si sa cearca ca fiul acestuia Gleb sa devina domnitor de Tmutarcan. Cuviosul a indeplinit cu succes aceasta sarcina pe care i-o incredintasera pastoritii sai.

Intorcandu-se impreuna cu principele Gleb Sviatoslavici, a trecut si pe la Kiev si a vizitat manastirea Pesterilor. Iar atunci cand cuvisul Teodosie l-a revazut, dupa atatia ani, pe vechiul sau prieten, a fost nespus de bucuros.

Au cazut amandoi la pamant, facand metanie mare unul fata de celalalt. Apoi s-au imbratisat plangand de emotie si au sezut indelug sa vorbeasca. Aveau atat de multe sa-si spuns...

Dupa mai multe ore de discutii duhovnicesti, atunci cand cuviosul Nikon s-a ridicat si se pregatea sa plece, cuviosul Teodosie a izbucnit din nou in lacrimi si l-a rugat cu staruinta sa ramana din nou la Lavra Pesterilor, pentru a continua impreuna calea ascetica a vietii acesteia pamantesti.

- Trebuie sa plec acum, i-a raspuns cuviosul Nikon, ca sa aranjez toate cele necesare pentru noua mea obste. Dupa aceea, daca este voia lui Dumnezeu, ma voi intoarce bucuros.

Si intr-adevar, cuviosul a plecat impreuna cu principele Gleb la Tmutarcan, unde acesta a preluat conducerea tarii. Dupa aceasta fericitul Nikon a stabilit toate cele necesare tipicului noii sale manastiri, a numit un nou staret in locul sau, iar el, conform promisiunii facute, s-a intors la Lavra Pesterilor, spre a fi din nou langa cuviosul Teodosie si vhechea sa obste. A intrat din nou cu smerenie sub ascultarea sfantului sau staret, taindu-si voia si indeplinind toate ascultarile ce-i erau incredintate. Iar fericitul Teodosie, atunci cand era nevoit sa lipseasca de la manastire, il lasa pe acesta ca loctiitor al sau, ca unul ce era cel mai vechi, mai experimentat si mai ascet decat toti ceilati frati ai obstei.

De multe ori cuviosul Nikon, care cunostea mestesugul legarii cartilor, se ocupa cu aceasta in timpul liber. Atunci cuviosul Teodosie statea langa dansul ajutandu-l si pregatindu-i cele necesare. In acele ore, precum si cu alte ocazii, ii adunau in jurul lor pe ceilalti frati ai obstei si-i povatuiau amandoi cu nepretuite sfaturi si invataturi duhovnicesti spre sporul vietii lor ascetice.

Mai tarziu din pacate, a izbucnit acel conflict intre cei trei frati domnitori, Iziaslov de Kiev, Sviatoslav de Cenigov si Vsevolod de Pereghiaslav, care a provocat in zona o mare tulburare. Acesta i-a fortat pe iubitorul de pustie si de liniste cuviosul Nikon sa plece din nou de la Pecerska, impreuna cu alti doi monahi. S-a intors la Tmutarcan, unde a trait cativa ani cu acelasi zel ascetic.

Abia dupa ce a aflat ca lucrurile s-au linistit in tara si la Kiev, fericitul s-a intors din nou la Lavra. Ajungand insa acolo a aflat despre moartea staretului Teodosie si despre alegerea cuviosului Stefan la conducerea manastirii.

Cu toate acestea fericitul Nikon a hotarat sa-si petreaca ultimii ani de viata aici la manastirea sa de metanie. De multe ori se ducea la mormantul cuviosului Teodosie si plangea cu lacrimi fierbinti pentru pierderea prietenului sau atata de drag. Era trist deoarece se despartise de acest frate duhovnicesc. Era in acelasi timp si bucuros, deoarce era sigur ca acesta se odihnea deja langa tronul lui Dumnezeu.

Atunci cand prin viclenia diavolului a izbucnit in cadrul obstei acea tulburare, ce a dus la indepartarea din staretie a cuviosului Stefan, parintele Nikon a fost ales, vrand, nevrand staret al Lavrei. Cu discernamant si intelepciune a trebuit atunci sa aduca din noua pacea si intelegerea intre frati. Si dupa multe straduinte, rabdare si multa rugaciune a reusit sa atinga si acest scop. Fratii din obste, recunoscand integritatea sa morala, cumpatarea si sfintenia vietii sale, s-au linistit si au facut ascultare de dansul, ca de un luminat parinte, invatator si conducator duhovnicesc.

De multe ori vicleanul si neobositul diavol s-a straduit sa provoace noi scandaluri si sa puna noi piedici in calea grijii neobosite a cuviosului de a conduce pe drumul mantuirii acele suflete pe care Domnul i le incredintase. Loviturile sale intunecate nu au reusit insa sa invinga lumina virtutilor credinciosului rob al lui Dumnezeu.

In anii staretiei cuviosului Nikon s-a savarsit in chip minunat pictura bisericii Lavrei de catre zugravii greci, trimisi de chiar Maica Domnului, asa cum am vazut in relatarea de mai sus.

In sfarsit, in anul 1088, pe cand la Kiev era domnitor Vsevolad Iaraslovici, cuviosul Nikon si-a predat sufletul sau in mainile Domnului. A fost ingropat in manastirea Pesterilor, unde pana in zilele noastre sfintele sale moaste se odihnesc nestricate si izvoratoare de mir, cinstite fiind de harul lui Dumnezeu si savarsind nenumarate minuni fata de cei care vin sa le atinga cu credinta.