Cuviosul Onufrie Pustnicul - Schitul Sihastria Voronei (+ 1789)

Viata

Acest mare sihastru era impreuna nevoitor si sfetnic al staretului Paisie de la Neamt, fiind de o masura si de o varsta cu dansul.

Inainte de a intra in nevointa monahala, a fost guvernator al unei provincii din Rusia, in jurul anului 1749. La inceput s-a nevoit in schitul Poiana Voronei. Apoi, retragandu-se ila liniste in codrii din jurul Schitului Sihastria Voronei, a ajuns sihastru desavarsit si s-a odihnit cu pace in vara anului 1789.

Fapte si cuvinte de invatatura

Cuviosul Onufrie, auzind de marii sihastri moldoveni din Poiana si codrii Voronei si fiind chemat de Hristos, a intrat in obbstea acestui schit, unde s-a nevoit, dupa voia lui Dumnezeu, mai mult de 25 de ani. Iar ne vointa lui, era desavarsita ascultare, tacere si neincetata rugaciune. Mancare primea dupa apusul soarelui, iar noaptea atipea pe un scaun la dou sau trei ore. Si atat de mult a crescut in viata duhovniceasca, incat toti se foloseau de trairea lui si ii cereau sa se roage pentru ei.

Cea mai aleasa fapta buna a Cuviosului Onufrie era neincetata rugaciune, pe care in putina vreme o deprinsese in chip desavarsit. In obstea schitului din Poiana Voronei nu era in acea vreme un lucrator al rugaciunii lui Iisus mai iscusit ca smeritul schimonah Onufrie.

Dobandise inca si darul lacrimilor si, cu harul lui Hristos, avea mare bucurie si mangaiere duhovniceasca, insa de toate acestea nu vorbea niciodata nimenui.

Invredincindu-se de darul preotiei, Cuviosul Onufrie era slujitor ales al celor sfinte si duhovnic al mult sihastri din padurile Voronei. si era intelept in cuvand, bland si cunostea mai mult decat toti ispitele vrajmasului. Astfel, numele lui se facuse cunoscut peste tot si insusi staretul Paisie il cerceta din timp in timp, pentru cuvant de folos.

Fiind incredintat prin oarecare semne dumnezeiesti, in anul 1764, Cuviosul Onufrie s-a retras la pustie in codrii seculari ai Sihastriei Voronei. Acolo, facandu-si chilie din lemn si pamant, s-a nevoit singur in nestiute osteneli duhovnicesti timp de 25 de ani, ajungand facator de minuni si inainte-vazator. Apoi, savarsind calatoria acestei vieti si cunoscand dinainte ceasul mutarii sale, si-a dat fericitul sau suflet in bratele lui Hristos si a fost inmormantat altauri de chilie, in livada sub un mar.

Odata, mergand la vanatoare in padurile Voronei, un bosier din sfatul tarii, care avea o fiica bolnava de epilepsie, a ajuns pana la chilia marelui sihastru Onufrie. Deci, fiindu-i sete,a luat cateva mere cazute jos pe mormantul cuviosului. Din aceastea mancand acasa copila bolnava, indata s-a vindecat de boala. Asemenea si alti bolnavi, care veneau la mormantul lui, se faceau sanatosi. Din aceasta pricina, credinciosii din partea locului il cinsteau ca pe un sfant pe pustincul Onufrie.

Auzindu-se pana la mitropolit si la domnul tarii de Cuviosul Onufrie, in anul 1846 i s-au scos din mormant moastele si s-au asezat cu cinste in altarul bisericii din Manastirea Vorona. Iar din anul 1856, moastele lui au fost asezate in altarul bisericii din Sihastria Voronei.

Despre acestea se scriu urmatoarele pe sicriasul in care se pastreaza:

"1846, mai 9. In vremea egumeniei parintelui Rafail, arhimandrit si staret al Manastirii Vorona, pe mosia acestei manastiri, in fundul mosiei, spre hotar in padure, se gaseste o sihastrie de o suma de bani insemnata, unde s-au nevoit multi dintre parintii calugari, din care cel mai insemnat s-a aflat parintele nostru, Unufrie. In anul 1846, cand au venit inaltimea sa Mihail, domnitorul tarii, la noi la manastire aici, si aceasta nu ne este cunoscut cum s-a inteles sfintia sa Rafael staretul cu domnitul din pricina dezgroparii oaselor Cuviosului Onufrie, ci deodata m-am pomenit cu o porunca in care mi se poruncea ca eu dimpreuna cu parintii duhovnici Gavriil, Irinarh si Onisifor si un vataf batran sa ajungem pe tina la numita Sihastrie mai de sus. Mergand, am inceput a sapa mormantul si la o adancime de patru palme am aflat oasele. Toate erau invaluite cu muschi de pamant si, scotandu-le afara, la cap am aflat o lespegioara de piatra, in care arata de cand a raposat cuviosul: 57 de ani in mormant. Si, aducandu-le la manastire, ni s-a poruncit sa facem panihida pentru cuvios in fiinta domnitorului, si aceste oase de atunci stau neingropate pana acum".

Cuviosul Onufrie si, apucandu-le fara evlavie, indata s-a spart sicriul si au cazut jos in altar, ca nu era niciodata voia cuviosului sa fie laudat si vazut de oameni. De atunci, nimeni nu a mai indraznit sa le scoata din sfantul altar.