Cuviosul Procopie (Picu) Patrut - Saliste-Sibiu (1818-1872)

Acest monah vrednic de pomenire a fost un deosebit misionar si carturar transilvanean autodidact din secolul XIX.

Nascut in Salistea Sibiului, in 1818, din parinti oieri binecredinciosi, el a deprins frica lui Dumnezeu inca de mic, in casa parinteasca.

Scrisul si cititul le-a invatat in scoala din sat, iar cantarea bisericeasca, de la preotul bisericii mari din Saliste, unde a intrat inca de la varsta de 11 ani ca ajutor de "crasnic" (paraclisier). Puternic atras de viata religioasa si de exemplele cuviosilui si ale mucenicilor, el s-a adaptat cu o rara evlavie din cartile sfinte, aflate in bisericile si prin casele din satul sau.

Din tinerete a inceput sa scrie, primul sau manuscris fiind datat in 1837. Cautand continuu sa-si desavarseasca cunostintele, isi procura, prin oierii transhumanti din Saliste, toate scrierile bisericesti si morale mai importante din timpul sau, devenind un remarcabile autodidact.

Adanc patruns de credinta cea dreapta si avand o rara vocatie de misinar, el descrie, in versuri ca se cantau si pe care si le-a caligrafiat si ilustrat ei insusi in volulme manuscrise, vietile celor mai de seama sfinti si mucenici, precum si insemnatatea si invatamintele tuturor praznicelor Bisericii Ortodoexe.

Ravnind tot mai mult pentru dragostea lui Hristos, Taranul Oprea s-a calugarit in anul 1849 la Schitul Cheia (Valcea), luand numele de Procopie. Apoi, intorcandu-se in satul natal, a dus o exemplara viata duhovniceasca de paraclisier si bun misionar printre semenii sai, in randul carora a propovaduit neobosit dreapta credinta si viata morala, pana cand si-a dat obstescul sfarsit. Grija lui cea mai mare a fost aceea de a vorbi tuturor de Hristos, prin viu grai, prin cantari, prin miniaturile cu care isi impodobise scrierile sale si de a calauzi cat mai mult suflete pe calea mantuirii.

"El nu traia prin biserica, ci pentru biserica si pentru idealurile morale ale ei, inchinandu-si fiecare clipa a vietii sale slujirii DOmnului prin cantare, prin alcautire de versuri, prin zugravire de lucruri sfinte, prin citire de carti bisericesti, religioase, teologice si prin opere de dragoste fata de aproapele sau. Literatura bisericeasca romaneasca cred ca n-a avut niciodata un mai setos cititor, talmacitor si urmator ca pe monahul Procopie (Picu)-Patrut". Un devarat ascet in mijlocul lumii staruitor ziua si noaptea in rugaciune si pilde, curat la suflet, senin la fata si foarte iubitor de osteneala. Serile, de obicei, le petrecea printre crestinii din sat, care veneau la el pentru a-i asculta povetele si a deprinde cantarile de la strana.

Pe langa activitatea sa duhovniceasca si misionara. Cuviosul Procopie a desfasurat o vasta activitate culturala-religioasa, lasand dupa el 40 de lucrari manuscrise, care cuprind opera sa poetica, dramatica, de imnograf si imnolog, de caligraf si copist bisericesc, opera in prate originala, in partea preluata de la alti creatori. In sute de cantari, imnuri si poeme, ilustrate cu aproape 3.000 de miniaturi in culor, el ne-a lasat o opera care isi asteapta inca publicarea.

Verseturile sale "sunt izbunirile spontane, in forma de imne si psalmi, ale unui suflet mare si bun, de om sfant. Alcatuite intr-o usoara limba populara si bisericeasca, cu mireasme arhaice si insotite de melodii religioase, potrivite de poetul insusi, versurile monahului Procopie au fost imbratisate de popor cu nespusa iubire". In afara operei sale originale, monahul Procopie a transcris, pentru sine sau pentru apropiatii sai, lucrari ale altor autori sau lucrari ale sale, in noi editii sau in copii selective, cele mai multe fiind impodobite la randul lor cu ilustratii in culori.

Dupa o atat de intensa viata duhovniceasca, dupa 43 de ani de slujire a Bisericii lui Hristos si de luminare a poporului din care facea parte, Cuviosul monah Procopie (picu) Patrut, poet, miniaturist, imnograf, caligraf si copist, si-a dat sufletul in bratele lui Hristos in septembrie, 1872. Mormantul sau se afla in cimitirul bisericii mari de la Salistea Sibiu, altauri de al fratelui sau mai mic, Nicolae Patrut.

In anul 1948, Cuviosul monah Procopie Patrut a fost propus pentru canonizare, ca sfant national.