Ieroschimonahul Orest Baldovin - Chilia Sfantul Ipatie - Vatopedu - Muntele Athos (1878)

Acest parinte vrednic de pomenire, impreuna cu fratele sau, Anastasie, au fost cei mai apropiat ucenici ai Sfantului Ierarh Calinic. Era de loc din imprejurimile orasului Bucuresti. In anul 1830 intra in obstea Manastirii Cernica, unde primeste inerescul chip al calugariei, prin mainile marelui staret.

Fiind foarte ascultator, ajunge ucenic de chilie al Cuviosului Calinic, impreuna cu fratele sau, Anastasie. Si atat de mul ii iubea cuviosului ca adeseori ii chema la sine si ii hranea cu multe sfaturi si cuvinte de folos. Uneori le porunce sa imparta milostenie la saraci, alteori le povestea lucruri de taina, care se implineau intocmai. Pentru smerenia si blandetea lui, Sfantul Calinic l-a invrednicit pe monahul Orest de darul preotiei si acesta slujea cele sfinte cu multa ravna in Biserica Domnului.

Dorind sa se retraga la liniste, cu putin inainte de anul 1850, ieroschi-monahul Orest Baldovin se duce la Manastirea Cheia. Dar negasind destula odihna, dupa cativa ani se duce la Muntele Athos, cu binecuvantarea staretului, impreuna cu ucenicii sai, monahii Ipatie si Ilie. Deci, plecandu-le locul si linistea, au cumparat de la Manastirea Vatopedu, cu 7.000 de lei, chilia cu hramul "Sfantul Ierarh si Mucenic Ipatie", situat la doi kilometri mai sus de Marea Lavra.

Aici, bunul nevoitor innoieste in intregime chilia Sfantul Ipatie, planteaza masili s vita-de-vie si primeste numerosi ucenici din tara.

Spun parintii romani din Muntele Athos care l-au cunoscut ca ieroschimonahul Orest era vestit in tot multele pentru sfintenia vietii sale, pentru blandetea si iubirea lui de straini. Ca era dulce si intelept la cuvant, slujea cele sfinte cu mare evlavie, avea darul rugaciunii si odihnea pe toti ca un al Avraam. Din cei 700 de calugari romani ce se nevoiau pe atunci in Athos, multi poposeau la chilia parintelui deoarece ieroschimonahul Orest ajunsese un iscusit duhovnic al Muntelui Athos.

Pentru mai multa liniste, parintele Orest si-a facut in padure doua colibe, unde se nevoia singur, mai ales in vremea postului. Odata le-a spus ucenicilor:

- Binecuvantati, parintilor, sa ma duc la coliba! Ajungand aproape de coliba, deodata s-a repezit asupra lui o vipera ca sa-l omoare. Iar el a pus metaniile in fata sarpelului si a zis:

- Nu-ti fac nici un rau, nici tu nu-mi fa mie!

Apoi, cerand ajutorul Sfantului Ipatie, indata s-a imblanzint sapele si, rusinandu-se, s-a retras in padure.

Cuviosul Orest, vazand biserica veche a Sfantului Ipatie in parte ruinata, cu multa truda a reinnoit-o in anul 1873, primind mult ajutor din tara. Astfe, parintele Orest Baldovin a condus multi ani aceasta "chilie", ca o faclie aprinsa in sfesnic, cu iubire parinteasca, cu post, cu rugaciune si adanc de smerenie, facandu-se in toate pilda vie ucenicilor sai. Apoi, ajungand la adanci batraneti, a chemat la sin pe ucenici si le-a spus:

- Fiilor, de acum eu merg pe drumul pe care m-a chemat Dumnezeu, Cel ce a zis: Pamant esti si in pamant te vei intoarce (Fac. 3, 19).

Iar ucenicii, intristandu-se, l-au intrebat:

- Preacuvioase parinte, ce vom face dupa trecerea sfintiei tale din viata? Imbarbatuandu-i, batranul le-a raspus:

Fiii mei iubiti, sa aveti nadejde in DUmnezeu, sa cereti ajutorul Maicii Domnului si al Sfantului Ipatie si sa paziti cu sfintenie randuiala rugaciunii si a canonului calugaresc. Asa de veti trai, veti petrece viata cu ppace, ca si cum am fi impreuna, si Dumnezeu va pazi lacasul acesta si pe voi fara nici o vatamare. Impliniti acestea si va veti mantui!

Zicand acestea, s-a retras in chilia sa si s-a rugat singur cu post si cu lacrimi timp de trezi zile. Iar la Praznicul Inaltarii Sfintei Cruci pe 14 septembrie, 1878, a slujit Sfanta Liturighie, apoi a zis catre ucenici:

- Iertati-ma fratilor, si Dumnezeu sa va ierte!

Si indata si-a dat sufletul in mainile Domnului.