Sfantul Antonie Sihastrul - Schitul Iezerul-Valcea (secolele XVII-XVIII)

Unul dintre marii sihastri ai Carpatilor a fost Cuviosul Antonie de la Schitul Iezerul (Cheia) - Valcea, numit de credinciosi din partea locului "Sfantul Antonie Sihastrul".

Sfantul Antonie era de loc din satele subcarpatice ale judetului Vlacea. Crescand de mic in iubire de Hristos si cunoscand cativa sihastri traitori la liniste, la varsta potrivita s-a tuns in monhaism la Schitul Iezerul, unde s-a nevoit in anii tineretii. Apoi, sporind in rugaciune si smerenie, cu binecuvantarea egumenului, s-a retras la viata pustniceasca in Muntele Iezerul din apropiere, prin jurul anului 1690. Acolo se ostenea singur intr-o mica pestera de piatra, laudand pe Dumnezeu ziua si noaptea si luptandu-se neincetat cu duhurile rele si cu neputintele firii. Caci nimeni, afara de sihastri, nu stie cat de mari sunt ispitele si incercarile celor ce se nevoiesc in viata pustniceasca.

Neavand un lacas propriu de rugaciune, Cuviosul Antonie a luat binecuvantare si a sapat singur cu mainile sale un mic paraclis in stanca lucrand trei ani de zile. Ziua lucra, iar noaptea priveghea si se ruga cu mainile inaltate la cer, varsand multe lacripi. Apoi episcopul Ilarion de la Ramnicu-Vlacea l-a sfintit. In acest mic paraclis se ruga neincetat Cuviosul Antonie. Aici facea ziua si noaptea sute de metanii, aici citea randuiala slujbelor zilnice si Utrenia de la miezul noptii. In sarbatori mari si in posturi vea din timp in timp cate un ieromonah din schit si savarsea Sfanta Liturghie. Astfel, linistea, singuratatea, chilia in piatra, biserica, neincetata rugaciune si citirea scrierilor Sfintilor Parinti si cugetarea la cele dumnezeiesti formau raiul pamantesc al Cuviosului sihastru Antonie. Aici se curatea pe sine de mandrie si de dulcetile cele trecatoare ale firii si de aici se pregatea zi de zi pentru bucuriile nemuritaore ale vietii ceresti.

Auzindu-se peste tot de viata sfanta a Cuviosului ANtonie, veneau pe poteci de munte numerosi ucenici, calugari, preoti si credinciosi sa se roage impreuna cu el, sa-i ceara sfaturi si rugaciuni. Iar fericitul sihastru ii primea cu dragoste, ii odihnea, ii hranea cu cuvintele cele dumnezeiesti si ii libera cu pace, creand astfel o adevarata reinnoire duhovniceasca in Oltenia de sub munte.

Dupa 25 de ani de aspra nevointa si sihastrie, Sfantul Antonie si-a dat sufletul in mainile DOmnului, prin anul 1714, fiind plans mult de ucenici si ingropat langa micul sau paraclis, cum se vede pana astazi. Credinciosii urca vara pana aici, aprind lumanari, fac rugaciuni si se inchina in "Pestera Sfantului Antonie" cerandu-i binecuvantare si ajutor.