Sfantul Chiriac de la Bisericani (+ 1660)
Preacuviosul Parintele nostru Chiriac de la Bisericani este numarat printre cei mai mari asceti si cuviosi ai Bisericii Ortodoxe Romane.
El s-a nevoit la inceputul secolului XVII in obstea Manastirii Bisericani, care numara pe atunci peste 100 de calugari. Apoi, aprinzandu-se de dumnezeiescul dor, s-a retras la putine intr-o pestera din Muntele lui Simon si acolo s-a nevoit singur in cea mai aspra osteneala zeci de ani. Iar nevointa lui era aceasta: vara si iarna petrecea pe munte cu trupul gol, in rugaciune curata, slavind neincetat pe Dumnezeu si biruind desavarsirea, cu darul lui Hristos, neputintele firii si ispitele diavolului. Pe acest mare sihastru si purtator de Dumnezeu l-a cunoscut inca in viata mitropolitul Dosoftei, caruia mai tarziu i-a sarutat si sfintele moaste, precum insusi scrie: "Apucat-am in zilele noastre parinti inalti la bunatati si podvig (nevointa) si plecati la smerenie adanca: pe parintele Chiriac de la Bisericani, gol (petrecand) si ticalosit in munte 60 de ani...".
Despre acest sfant se scriu urmatoarele in Patericul sfintilor din Moldo-Romania: "In anul 1660, Preacuviosul Parintele nostru Chiriac, din tanara varsta imbratisand viata monahiceasca in Sfanta Manastire Bisericani si sporind intru adanca smerenie si intru indelunga rabdare si iubind saracia lui Hristos de bunavoie, s-au indepartat cu totul de petrecerea cea impreuna cu oamenii si s-au salasluit prin munti si prin stancile cele infricosate de pe langa raul Bistrita si acolo, cu trupul gol, s-au nevoit in singuratate, in ger si in arderea soarelui, sasezeci de ani pana la sfarsitul sau... si se serbeaza la 31 decembrie".
Sfantul Chiriac de la Bisericani a ajuns cu nevointa pe marii sihastri din pustiul Egiptului si in special pe Cuviosul Onufrie, a carui petrecere s-a ostenit s-o urmeze. Trupul sau gol a fost impodobit de Dumnezeu cu peri de sus pana jos si umbrit de darul Duhului Sfant, inca nici frugul, nici foamea, nici diavolii nu-l vatamau. El este unul din cei mai mari sihastri din Carpati, care aduce la noi o asemenea ingereasca nevointa: trairea in desavarsita lepadare de sine, in golatate si in neincetata rugaciune.
Ajungand la masura desavarsirii, Cuviosul Chiriac Sihastrul si-a dat sufletul sau in bratele lui Hristos si a fost numarat in ceata sfintilor romani, fiind canonizat de popor. Moastele lui au fost asezate in pestera in care a trait, ce se pastreaza pana astazi si in care s-a facut mai tarziu un mic paraclis pictat in cinstea lui. Apoi, din cauza deselor tulburari din tara, credinciosii au impartit moastele intre ei.