Sfantul Ierarh Antim Ivireanul (circa 1650-1716)

Viata

Venerabilul mitropolit Antim Ivireanul era de loc din Iviria. Parinti sai, Ioan si Maria, i-au pus din botez numele de Andrei. Ajungand din tinerete rob la turci, a stat multi ani in Constantinopol, invatand limbile greaca, araba si turca, precum si mestesugul sculpturii, al picturii si al broderiei.

Prin anul 1690 este adus in Tara Romaneasca de voievodul martir Constantin Brancoveanul. Aici invata mestesugul tiparului de la episcopul Mitrofan, iar dupa cativa ani se calugareste si este hirotonit preot.

Intre anii 1691-1694 conduce tipografia domneasca de la Bucuresti si tipareste si tipareste trei carti. Intre anii 1694-1696 intemeiaza o noua tipografie la Manastirea Snagov. Intre anii 1696-1701 este egumen al aceste manastiri tiparind 14 carti, dintre care patru in limba romana, iar celelalte in limbile greaca, slavona si araba. Intre anii 1701-1705 a condus din nou tipografia domneasca din Bucuresti tiparind 15 carti, indeosebi carti de slujba.

Intre anii 1705-1708 a fost episcop la Ramnicu-Valcea, intemeind aici prima tipografie. Timp de trei ani a tiparit la Ramnic 10 carti, dintre care 7 in romaneste. Intre anii 1708-1716 a fost mitropolit al Tarii Romanesti, intemeiand noi tipografii si tiparind inca 19 carti, dintre care 12 carti in romaneste.

In toamna anului 1716 a fost inchis, la porunca turcilor, caterisit si trimis in surghiun la Manastirea Sfanta Ecaternia din Muntele Sinai.

Pe cale a fost martirizat de ostasi si aruncat in raul Tungia, langa Adrianopol. In prezent se crede ca ar fi fost inecat in lacul Snagov.

Fapte si cuvinte de folos

1. Acest fericit ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane, fiind de mic instrainat din pamantul parintilor sai si dupa ce suferi grele ispite intre pagani, a fost calauzit de Hristos in pamantul romanesc. Astfel, aici si-a gasit a doua patrie, cu parinti si frati si toata mangaierea Duhului Sfant.

2. Luand jugul lui Hristos la Manastirea Snagov, ieromonahul Antim a ajuns calugar iscusit si tipograf neintrecut in tara Romaneasca.

Timp de 15 ani, pana a fost facut episcop, a intemeiat doua tipografii si a tiparit zeci de carti bisericesti in limbile romana, greaca, araba, romaneste, ajungand pana in Athos, in Grecia, la Constantinopol, Ierusalim si Sinai, in Siria si Iviria, caci era un devotat slujitor al lui Hristos si aparator al Bisericii Ortodoxe.

3. Pentru sfintenia vietii sale, egumenul Antim Ivireanul a ajuns episcop al Ramnicului si apoi mitropolit al Tarii Romanesti. Ca pastor de suflete si parinte duhovnicesc al tuturor, marele ierarh a fost o faclie in sfesnic pentru toti, de la domn pana la credincios. Era barbat intelept, insuflat de Duhul Sfant, statornic in credinta, tare in nadejde, iscusit in cuvant, smerit la inima si plin de dumnezeiasca dragoste.

4. Dorind mantuirea oamenilor si savarsirea slujbelor in limba romana, mitropolitul Antim a inmultit numarul tipografiilor, traducand si tiparind in grai stramosesc principalele carti de cult, incepand cu Ceaslovul si Liturghierul. Din cele 64 de carti tiparite de el si de ucenicii lui, 24 s-au tiparit in limba romana.

Astfel, mitropolitul Antim ramane ctitorul limbii liturgice in Biserica Ortodoxa Romana. De la dansul, serviciul divin a inceput a se face in toata tara numai in limba romana, spre mangaierea si pe intelesul tuturor.

5. Bunul pastor al Bisericii lui Hristos, dupa ce impodobi slujbele cu carti in limba poporului, adauga si alte innoiri. Astfel, a zidit din nou biserici la sate si orase, a fondat din temelie Manastirea "Tuturor Sfintilor" din Bucuresti (1713-1715), astazi numita "Antim", facand si alte danii si innoiri manastiresti. A ridicat mai multi ucenici tipografi si a dat multe milostenii celor saraci si iubitor de carte.

Pentru invatatura si apararea dreptei credinte a scris si tiparit numeroase predici, numite "Didahii", fiind iscusit teolog, ierarh si povatuitor al Sfintei Evanghelii.

6. Iata cateva din multele sale invataturi. Aceste doua virtuti intemeiaza si intaresc Biserica: credinta in Dumnezeu si buna ascultare de pastorii Bisericii.

7. Ce lucru este mai iubit robului, spune bunul pastor, decat slobozirea lui? Si ce este mai drag strainului, decat intoarcerea la patria sa?

8. Cuvine-se omului sa se bucure de bunatatea cea mare a lui Dumnezeu si sa se teama cu cutremur de marirea Lui. Incat sa ceara ajutorul si mila Lui cea bogata. Ca, fara de mila Lui, nu vom putea face nimic spre mantuirea sufltelor noastre.

9. Fara aceste trei bunatati - credinta, nadejdea si dragostea - nu este cu putinta cu nici un mijloc sa se mantuiasca crestinul, caci acestea sunt temeliile crestinatatii.

10. Zicea iarasi fericitul mitropolit Antim:

- Precum nu este cu putinata a trai cineva pe pamant fara hrana trupeasca, fara imbracaminte si fara somn, asa nu poate trai nici fara aceste trei bunatati, care sunt credinta, nadejdea si dragostea.

11. Nadejdea este o indrazneala adevarata catre Dumnezeu, data in inima omului din dumnezeiasca stralucire, ca sa nu se deznadajduiasca niciodata de darul lui Dumnezeu, ci sa fie incredintat ca va lua, prin pocainta, iertarea pacatelor si orice alta cere trecatoare sau vesnica.

12. Apoi adauga si acestea:

- Nadejdea este de doua feluri: una buna si alta rea. Buna este aceea cand nadajduieste cineva la Dumnezeu sa se mantuiasca, sau alta bine ce coieste sa faca, cum zice David: cel ce nadajduieste spre Dumnezeu, mila il va inconjura (Ps. 31,11). Nadejdea este rea cand nadajduieste cineva in om sa-i faca vreun bine sau vreo indemnare la lucrurile cele trecatoare ale lumii. Aceasta nadejde este mincinoasa si desarta, cum zice iarasi David: Nu va nadajduiti spre boieri, spre fiii oamneilor, intru care nu este mantuire (Ps. 145,3).

13. Dragostea este o unire a multora intr-aceasi cale catre Dumnezeu si varf al tuturor bunatatilor. Aceasta este de trei felui: una dumnezeiasca, alta fireasca si alta patimasa si rea.

14. Alta data, smerindu-se, mitropolitul Antim zicea:

- Fiind orbiti de desertaciunile cele lumesti, nu ne bucuram de altceva fara numai de lucrurile intunericului veacului acestuia. Ca suntem porniti cu totii spre rautati, ca o roata cand scapa la vale si nu se poate opri. Si acestea toate nu se trag din alta, fara numai din necredinta noastra. Ca ni s-au impietrit inimile intru rautati asemenea lui faraon si umblam ca niste cai sterpi (salbatici), fara de zabala si fara de rusine, pana vom cadea in vreo prapastie si vom pieri.

Deci va zic, iubitii mei, si va invat cu frica de Dumnezeu, ca un parinte sufltesc si pastor ce va sunt, sa va veniti in fire si sa va caiti de lucrurile cele necuvioase, ca Dumnezeu este milostiv si, daca va vedea intoarcerea noastra si pocainta cea buna, ne va ierta. Ca zice prin gura Proorocului Isaia: Intoarceti-va catre Mine si ma voi intoarce si eu catre voi (Isaia 45, 22).

15. Apoi adauga si acestea:

Precum nu pot fi oile fara de pastor, asa nici poporul fara de arhiereu si oricine se va ingriji de sufletesti sa alerge la mine ca la un parinte, ca il voi vindeca cu ajutorul lui Hristos. Ca in seama mea v-a dat stapanul Hristos sa va pasc sufleteste, ca pe niste oi cuvantatoare si de gatul meu spanzura sufletele voastre si de la mine o sa va ceara pe toti, pana cand va voi fi pastor, iar nu de altii.

16. Precum cere imparatul dajdii de la noi, asa ne cere si Dumnezeu credinta si fapte bune. Ca zice Hristos in Evanghelie: Dati cezarului cele ale cezarului si lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu (Marcu 12, 17).

17. Sa nu socotiti ca ii va fi mila lui Dumnezeu de noi, sa ne ierte pentru ca avem nevoie, daca nu vom face dupa putinta si poruncile Lui, ca ne va arunca de unde nu vom putea sa mai iesim. Ci sa lasam naravurile cele rele si obiceiurile cele necuvioase, ca doar s-ar milostivi Dumnezeu asupra noastra sa ne ierte si sa ne chiverniseasca cu mila Lui cea bogata.

18. La inceputul Postului Mare, asa invata pe fiii sai duhovnicesti:

- De pacatele ce se fac cu pricepere (cu stiinta si vointa), fiecare sa se fereasca, ca in ce zi il va face, cu moarte va muri. Ca mai rea moartea nu este alta, decat a fi cineva despartit de Dumnezeu prin pacate, ca zice Ioan: "Cel ce face pacatul, de la diavolul este, ca din inceput diavolul pacatuieste. (I Ioan 3,8).

19. In toate zilele ce sunt in gradina anului, fiecare sa manance cele ce sunt randuite spre hrana trupului, cu socoteala si fara viclesug.

Iar postul cel hotarat pentru folosul sufletesc, care cu priceperea noastra il putem face bine sau rau, nimeni sa nu-l strice, ca in ce zi il va strica, cu moarte va muri, caci calca porunca lui Dumnezeu. Si mai rea moarta decat a calca cineva porunca lui Dumnezeu, nu este alta. Ca va fi izgonit de Dansul din gradina Bisericii, ca si Adam din rai.

20. Vrand noi a face aceasta calatorie asupra vrajmasului sufletelor noastre, trebuie sa luam impreuna cu noi cinci lucruri, sa ne fie ca merinde la vreme de primedie. Aceste lucruri sunt: spovedania, rugaciunea, postul, milostenia si dragostea.

21. Sa ne spalam pacatele cu spovedania, marturisindu-ne inaintea duhovnicilor nostri cu frica si cu inima infranta, parandu-ne pe noi insine, ca inaintea lui Dumnezeu. Sa nu dam pricina pe altii, sau sa zicem ca de nevoie sau din neputinta am facut pacatul, ca nu ne vom folosi nimic, precum nu s-a folosit nici Adam. Ca vrand Dumnezeu sa-l aduca la pocainta, in loc de a-si cunoaste greseala si a-si marturisi pacatul, el facea pe Dumnezeu vinovat ca i-a dat femeie.

22. Sa fie spovedania noastra cu nadejde buna, ca ne va inerta dumnezeu, iar nu cu deznadejde, precum a facut Cain, zicand: Mai mare este vina mea decat a mi se ierta mie (fac. 4,13). Asemenea si Iuda, macar ca s-a marturisit inaintea arhiereilor ca a vandut sange nevinovat, dar nu i-a folost la nimic acea spovedanie, ca era cu deznadeje.

23. Spovedania sa o facem cu gandul ca sa nu mai gresim de aici inainte. Ca faraon, desi s-a marturisit zicand gresit-am Domnului (Ies 10, 16), dar n-a folosit nimic, ca nu gadea a se parasi de rautati. Pentru aceea a si pierit. Iar noi sa avem nadejdea buna, ca de ne vom spovedi cu inima curata si cu gandul sa nu mai gresim, ne va ierta Dumnezeu si vom auzi ca David: Domnul a mutat pacatul tau, nu vei muri (II Regi 12, 13).

24. Cu rugaciunea sa cerem de la Dumnezeu mantuirea sufletelor noastre, ca ne-o va da, dupa cum singur Hristos zice: Cereti si se va da (Matei 7, 7). Ca rugaciunea ce se face cu caldura, din inima, patrunde cerurile si intra in urechile lui Dumnezeu.

25. Cu postul sa ne uscam trupul, sa ne limpezim mintea si sa ne bucuram sufletul, ca sa vina darul lui Dumnezeu asupra noastra. Iar postul trebuie sa-l facem cu rugaciuni amestecat. Ca, precum nu sunt dulci bucatele fara sare, nici asa postul fara rugaciune.

26. Precum sunt pazitori sfintii ingeri celor ce postesc si ii feresc de toata primejdiile, asa si celor ce nu postesc sunt pazitori dracii si ii indeamna la multe pacate. Sa ne ostenim, deci, ca sa nu avem partasie cu diavolul. Ca nu s-a facut nimeni ucenic bunatatilor, din cei ce s-au indestulat cu mancari, dupa pofta lor. Nici din cei ce iubeau rasfatarile nu s-a facut (nimeni) partas imparatiei cerurilor.

27. Cu milostenia sa imblanzim pe Dumnezeu, dand cu dragoste din mila agonisitele noastre cele drepte lipsitilor, saracilor, strainilor, bolnavilor si celor ce sunt in inchisori. Atunci vom fi si noi miluiti de Dumnezeu, dupa cum zice la cele zece fericiri. Iar de vom da mila din jafuri, mai multa osanda vom castiga.

28. Cu dragoste sa ne incredintam, ca de vom iubi pe vecinii nostri, dupa porunca lui Dumnezeu, ca pe no insine si le vom face bine, vom fi si noi asemenea Lui si ai Celui de sus, dupa cum zice David. Ca dragostea este singur Dumnezeu si cel ce ramane in dragoste, in Dumnezeu ramane si Dumnezeu intr-insul (I Ioan 4, 16).

29. Ce folos este ca trupul sa fie desert de bucate, iar sufletul a-l umple de pacate ? Ce folos este a fi galbeni si ofiliti de post, iar de pizma si ura sa fim aprinsi ? Ce folos este a nu bea vin si a fi beti de veninul maniei ? Ce folos este a nu manca cineva carne si cu hulele a rupe carnea fratilor ? Ce folos este a ne opri de cele ce sunt uneori slobode si a face cele ce nu sunt niciodata slobode ? Ca Dumnezeu pe aceia ii iubeste si ii cinsteste, care se feresc de cele oprite.

30. Cand intram in sfanta biserica, zicea marele ierarh, sa ne curatim intai de pacatele noastre si de cugetele cele viclene si apoi cu constiinta intreaga sa ne facem vase alese, ca sa primim, prin darul Duhului Sfant, cuvantul lui Dumnezeu in inimile noastre.

31. Alta data, iarasi spunea:

- Patru sunt bunatatile cele sufletesti: vitejia (barbatia), intelepciunea, dreptatea si curatenia. Patru sunt si bunatatile cele trupesti: taria, intregimea, frumusetea si sanatatea. Dintre aceste bunatati, ale sufletului si ale trupului, se nasc alte patru bunatati de obste: credinta, nadejdea, dragostea si smerenia.

32. Fara de credinta nu este cu putinta sa ne mantuim. Locasul ei este inima omului si viata ei sunt faptele cele bune, dupa cum zice Apostolul Iacob: Ca precum trupul omului este mort fara de suflet, asa si credinta este moarta fara de fapte bune (Iacob 2,26).

33. Smerenia este sfarsitul, legatura si pecetea tuturor bunatatilor, ca de ar face cineva toate bunatatile lumii si smerenie nu ar avea, toate sunt pierdute, toate sunt stricate, toate sunt de nimic si osteneala lor este in desert, petru ca smerenia este maica tuturor bunatatilor.

34. Precum maica pune multa nevointa, din firesca dragoste ce are, de hraneste copiii sai ca sa-i creasca si ii fereste de toate, ca sa nu li se intample vreo primejdie si sa-i piarda, asa si smerenia hraneste bunatatile (faptele bune) ca sa creasca si le fereste de toate primjediile ca sa nu piara. Petru ca pacatul cel dintai si mare decat toate pacatele este mandria, pe care a izvodit-o si nascut-o singur satana.

35. Pacaut se aseamana cu pietrei care cauta sa mearga la maica ei in pamant, de unde si este. Iar bunatatea se aseamana focului care cauta sa mearega (totdeauna) sus, in vazduh, unde ii este matca, ca Dumnezeu este foc mistuitor si para de foc subtire, precum l-a vazut Proorocul Ilie.

36. Precum un om are in casa lui aur, argint, unelte si haine si cand iese din casa pune lacat si incuie, ca sa nu mearga vreun hot sa i le fure si sa se pagubeasca, asa si smerenia incuie ca un lacat toate bunatatile, ca sa nu mearga hostul cel de obste, diavolul, sa i le fure, si se va pagubi de osteneala pe care a facut-o.

37. Zicea iarasi: credinta, rezemandu-se pe dragoste, creste, se mareste si face toate roadele bunatatilor ca pamantul credintei este dragostea.

38. De ar fi ascultat Adam porunca lui Dumnezeu, n-ar fi venit intru atata osanda neamului omenesc. Si noi, acum, de am asculta pe hristos, n-am fi intru atatea scarbe si nevoi.

39. Iar catre cei ce nu iarta pe semenii lor, zicea mitropolitul Antim:

- Tu, cel ce urasti pe fratele tau atat cat nici in ochi nu vrei sa-l vezi, ci ii porti pizma si il zavistesti pe la unii si pe la altii, ca sa-i faci paguba si sa-l supui si sa-l saracesti, tu, cu adevarat, nu esti crestin, nici om pe pamant, ci esti singur satana, care a parat pe Dumnezeu lui Adam.

40. Apoi iarasi adauga: Care preot este acela ce spovedeste si te lasa pe tine, cel ce parasesti pe fratele tau, sa te cumineci ? Acela cu adevarat nu este preot, ci este singur Iuda si vanzator al lui Hristos si nu i se va ierta nici popei, nici aceluia, macar de ar face oricate alte bunatati. Ca zice Hristos: Mila voiesc, iar nu jertfa (Matei 12, 7).

41. Sa alergam la sfintele biserici, da nu in toate zilele, pentru multe neputinte si nevoi ale noastre, ce ne vin intotdeauna din valurile lumii, macar Duminicile si sarbatorile. Caci, pentru aceasta s-au randuit aceste sfinte zile. Una, pentru ca sa ne odihnim si noi si dobitoatecele noastre de trudele si de ostenelile ce le facem peste toata saptamana. A doua, pentru ca sa multumim si da dam slava lui Dumnezeu pentru multele si nespusele faceri de bine ce le-a aratat catre noi si le arata intotdeauna ca un milostiv. A treia, ca sa auzim cantarile si slujbele ce se fac pentru folosul sufletului.

42. Precum nu poate trai trupul omului fara de hrana simtitoare, asa nici sufletul nu poate trai fara de hrana cea duhovniceasca, ca este cuvantul lui Dumnezeu, dupa cum zice Hristos in Evanghelie: Nu mai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4; Luca 4,4).

43. Cand iesim de la biserica, sa nu iesim deserti; ci sa facem cum face ariciul. Ca, dupa ce merge la vie, intai se satura el de struguri, apoi scutura vita de cad boabele jos si se rastogoleste pe dansele de se infig in ghimpii lui si duce si puilor. Asa sa ducem si noi, fiecare, pe la casele noastre, copiilor si celor ce n-au mers la biserica, din cuvintele ce am auzit din sfanta Evanghelie!

44. Pocainta atunci este pocainta, cand merge cineva de bunavoia sa, fara de nici un fel de pricina (sila), sa se spovedeasca la duhovnicul lui, cu umilinta, cu infrangere de inima, cu lacrimi fierbint si cu gand desavarsit, ca sa se paraseasca de pacate. Caci acestea sunt temeliile pocaintei.

45. Taina pocaintei este intocmai in cinste si in lucrarea cu Sfantul Botez. Caci, precum acesta spala pacatul stramosesc si face pe om fericit, sfant, desavarsit si fiu al lui Dumnezeu dupa har, asa si sfanta pocainta face pe om din mort viu, din pierdut aflat, din necinstit cinstit si sfant si, din fiul neascultarii, fiul lui Dumnezeu.

46. Alta data zice iarasi:

Nu numai mirenii se cade sa se marturiseasca, ci mai vartos si noi, cei bisericesti, adica diaconii, preotii, calugarii si arihereii. Ca noi suntem pacatosi si gresim inaintea lui Dumnezeu, mai mult decat cei simpli. Iar greselile ce le facem, mai mult prin stiinta le facem, si, de nu ne vom pocai, vom avea mai multa osanda decat cei ce gresesc prin nestiinta, dupa cum zice la Sfanta Evanghelie ca, cel ce cunoaste mult, mult se va pedepsi si celui ce i s-a dat mult, mult i se va cere (Luca 12, 48).

47. Nu este cu putinta sa ajunga cineva la linistea manturii - zicea bunul pastor - , de nu va trece intai prin usa rabdarii. Nu este cu putinta sa se suie la cereasca cetate a fericirii, de nu va intra prin calea smereniei. Nu este cu putinta sa se inalte in ceata sfintilor, de nu se va smeri cu duhul aici, jos, in cetatea celor pamantesti.

48. Nu este cu putinta sa imparateasca cineva impreuna cu Hristos la cer, de nu va urma aici pe urmele lui Hristos cu crucea. Nu este cu ptinta a-i ramane cuiva nume vestit in lume, cu fapte rele si necuvioase.

49. In trei chipuri greseste omul: din slabiciune, nestiinta sau din fire (voia) cea rea. Pacatul din slabiciune este impotriva lui Dumnezeu Tatal, caci Tatal se cheama Atotputernic. Pacatul din nestiinta este impotriva Fiului, ca Fiul lui Dumnezeu se cheama Intelepciune. Pacatul din voia cea rea este impotriva Duhului Sfant, ca Duhul Sfant se cheama Bun.

50. Pe omul care va gresi din slabiciune sau din nestiinta il va ierta Dumnul mai lesne, de se va pocai. Ca asa zice David: Pacatele tineretii si ale nestiintei mele, Doamne, nu le pomeni (Ps. 24, 7). Iar cine greseste din fire (voia) cea rea impotriva Duhului Sfant, acelui om nu-i iarta Dumnezeu lesne pacatul. Ca asa zice Domnul: Tot pacatul si hula se vor ierta oamenilor, iar hula care este impotriva Duhului Sfant nu se va ierta (Marcu 3, 28-29).