Sfantul Ierarh Nifon - Mitropolitul Tarii Romanesti (+ 1508)

Viata

Acest fericit si prea intelep ierarh al Bisericii lui Hristos s-a nascut prin anii 1435-1440 in Peloponez-Grecia, din parinti binecredinciosi. Dupa ce invata carte se face calugar si se retrage la liniste in Muntele Athos, nvoindu-se in Manastirile Cutlumus, Marea Lavra si Dionisiu. In anul 1483 a fost ales mitropolit al Tesalonicului, pentru sfintenia vietii lui, ca cel mai iscusit calugar atonit si pastor devotat de suflete din acea vreme. Aici pastoreste bine turma cea cuvantatoare trei ani de zile, invatand pe toti fica de Dumnezeu si dreapta credinta. In anul 1486 este numit patriarh al Constantinopolului, cea mai inalta treapta ierarhica in Biserica Ortodoxa. Dupa ce indreapta pe calea cea buna pe multi crestini, monahi, preoti si dregatori si indeparteaza unele sminteli din Biserica lui Hristos, dupa doi ani este schimbat din scaunul pariarhal si se nevoieste in post si rugaciune la un schit intemeiat de el.

In jurul anului 1500, Sfantul Ierarh Nifon este adus si numit mitropolit al Tarii Romanesti de catre domnul muntean Radu cel Mare. Timp de cinci ani s-a ostenit mult sa calauzeasca poporul dupa invatatura Sfintei Evanghelii, sfatuind, indemnand, mustrand si zidind duhovniceste pe toti, de la domn pana la credinciosii de rand. Apoi a hotarat in sinod intemeierea a doua episcopii noi in orasele Ramnicu-Valcea si Buzau si a randuit peste tot pastori buni, tematori de Dumnezeu si cu multa grija pentru turma.

In anul 1505, ivindu-se o grava neintelegere intre marele ierarh si domnul muntean, din cauza unei casatorii nelegitime, Sfantul Nifon s-a retras din scaun si a plecat din nou in Muntele Athos, Manastirea Vatopedu. Simtindu-si aproape sfarsitul, s-a dus cu ucenicul sau la Manastirea Dionisiu, ca un necunoscut, si, dupa putin timp, a adormit in Domnul, la anul 1508, 11 august, cand se praznuieste in calendar.

Intre anii 1515-1517, moastele Sfantului Nifon au fost aduse in Tara Romaneasca si au stat la Manastirea Dealu, iar la 16 august 1517, Sfantul Ierarh Nifon a fost canonizat la Manastirea Curtea de Arges de catre Teolipt I, patriarhul Constantinopolului, impreuna cu Sinodul Tarii Romanesti si cu toti egumenii Muntelui Athos, care au luat parte la sfintirea frumoasei manastiri de la Arges.

In acelasi an, 1517, moastele Sfantului Nifon au fost restituite Manastirii Dionisiu, restaurata integral de Vasile Lupu, Neagoe Basarab si Petru Rares. Drept recunostinta, atonitii daruiesc capul si mana dreapta a Sfantului Nifon lui Neagoe Basarab, care le depunea la ctitoria sa.

Fapte si cuvinte de invatatura

1. Fiind foarte invatat si impodobit cu darul cuvantului si al smereniei, cand a intrat fericitul Nifon intaia oara in Muntele Athos, l-au intampinat fratii si calugarii cu multa dragoste, iar arhimandritul Daniil, mai-marele Muntelui, i-a zis:

- O, parinte Nifon, m-am instiintat de la multi despre tine si m-am rugat lui Dumnezeu sa ma invredniceasca a te vedea mai inainte de moartea mea. Iata, a auzit preabunul Dumnezeu rugaciunea mea. Te rugam, deci, sa inveti cele de folos pe fratii adunati aici.

- Preacuvioasi parinti, a raspuns el, nu sunt vrednic sa dau doctorii celor sanatosi, nici doctorilor iscusiti, ci mai ales eu am trebuinta de vindecare de la ei.

- Parinte Nifon, i-au raspuns atonitii, nu se cade sa pastrezi dumnezeiestile cuvinte numai pentru tine, ci sa le impartasesti si altora, ca sa ne folosim cu totii.

Cerand iertare de la ei, fericitul Nifon si-a plecat capul in jos si a inceput a le grai cuvinte de mantuire, incat toti se minunau. Caci era atat de dulce si intelept la vorbire, incat cei ce ascultatu nu se puteau desparti de el si uitau de hrana cea trupeasca.

2. In anul 1483, murind mitropolitul Tesalonicului, toti episcopii, clericii si monahii au ales pastor in loc pe fericitul Nifon de la Dionisiu. Deci, au trimis doi episcopi cu scrisori la Manastirea Dionisiu sa-l ia pe Sfantul Nifon. Iar el le-a zis:

- Cine sunt eu, lenesul si pacatosul, sa primesc pe grumazul meu cu totul ranit un jug asa de greu? Eu am venit in locul acesta sa ma linistesc si sa ma sfarsesc. Deci, cum pot sa fug de calea pocaintei si sa iau asupra mea grija atator suflete, cand abeia imi pot mantui sufletul meu cel pacatos ?

Parinte, au raspuns tesalonicenii, sa nu te impotrivesti dumnezeiestii hotarari, ca toti de obste, intr-un glas, te cer pe tine a le fi pastor.

I-a spus egumenul manastirii:

- Du-te, cinstite parinte, ca asa este voia lui Dumnezeu sa inmultesti talantul si sa se mantuiasca multi prin tine, caci Domnul mi-a poruncit in noastea aceasta sa nu-ti impiedic calea ta!

La urma, spunandu-se poruncii ascultarii, a raspuns Sfantul Nifon:

- Parintilor si fratii mei, fie voia Domnului, precum hotarati, insa mare primejdie imi va urma de pretutindeni. De aceea, rugati-va Domnului pentru mine !

3. Dupa trei ani de pastorie a Mitropoliei Tesalonicului si apoi, alti patru ani, a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Sfantul Ierarh Nifon a fost chemat de Radu cel Mare, domnul Tarii Romanesti, sa pastoreasca mitropolia de la Curtea de Arges, care i-a zis:

- Ma rog arhierei tale sa vii in Muntenia, sa ne inveti pe noi, ca suntem cu totul lipsiti de invatatura duhovniceasca, de pastori si invatatori. Aici te vei odihni si toti te vom primi cu bucurie. De astazi te avem povatuitor si pastorul nostru, ca sa ne inveti calea manturii si sa se faca orice vei porunci! Sfantul Nifon a raspuns:

- Fiule Radu, iti laud socoteala cea buna; dar sa dea Dumnezeu s-o tii pana la sfarsit. Orice voi face spre indreptarea voastra, s-o primiti cu multumire. Chiar tu, de vei gresi, sa primesti duhovnicescul meu sfat, caci, atunci cand domnul tarii va calca legea si va defaima sfintele canoane, se face mare cadere multora, pentru ca oamenii se pleaca lesne spre lucrul cel rau.

La urma i-a adaugat:

Tu, care ai stapanirea in mainile tale, se cade sa sfatuiesti pe toti supusii tai si sa pedepsesti pe cei fara randuiala. Sa nu cauti la fata nici la mare, nici la mic si sa faci judecata dreapta, care este de la Dumnezeu.

4. Pastorind Biserica si poporul binecredincios al Tarii Romanesti timp de cinci ani, in anul 1505, Sfantul Ierarh Nifon a plecat din nou la iubita lui liniste si smerenie din Muntele Athos, din cauza faradelegii facute de domnul muntean, casatorind pe sora lui cu un boier moldovean ce-si lasase femeia si copiii. Inainte de plecare a zis cu amaraciune catre domnul muntean:

- Sa stii ca toata puterea mea este legea Bisericii, pentru ca Domnul meu Si-a varsat preasfantul Sau sange, ca sa curte de pacat si s-o sfinteasca. Ea va fi curata si sfanta prin lucrarea dumnezeiestilor porunci, pe care doresc sa le pazeasca pana la sfarsitul vietii mele.

Nu voiesc pentru nevoile mele nici bani, nici haine, nici cinste nu cer de la tine. Eu am fost randuit de la Domnul ca sa cert pe cei faradelege si nu vreau sa fiu partas la a ta faradelege, pentru nici o lege nu ma las. Eu ma voi duce unde ma va indrepta Domnul, insa voi veti muri in faradelege. Multe necazuri si dureri si nenumarate rele vor veni peste voi. Atunci ma veti cauta, dar nu ma veti mai gasi in viata!

Iar catre fiul sau duhovnicesc, Neagoe Basarab, pe care il iubea foarte mult, a zis:

- Vad, fiul meu, ca mare pedeapsa va veni peste locul acesta si vei fi in primejdie si tu cu tot neamul tau. Dar Preamilostivul Dumnezeu te va pazi de tot rau, de vei pazi poruncile pe care ti le-am dat. Nu numai ca te vei izbavi de orice primejdie, ci si la mare cinste te vei ridica si se va vesti numele tau in toate partile. Dar sa-ti aduci aminte de mine, parintele tau duhovnicesc. Iar eu, de voi avea indrazneala catre iubitorul de oameni Dumnezeu, il voi ruga pentru tine.

Apoi i-a binecuvantat si l-a sarutat. La fel a facut cu tot clerul si poporul iubitor de Hristos. Caci i-a adunat pe toti in biserica, le-a dat cele de pe urma cuvant de invatatura, i-a binecuvantat cu lacrimi in ochi si, luandu-si ucenicii sai, Macaraie si Ioasaf, a plecat spre Sfantul Munte.

5. Fiind in Manastirea Vatopedu, Sfantul Nifon cunostea cu duhul ca ucenicul sau Marcarie dorea sa marturiseasa pe Hristos si sa ia cununa muceniciei. De aceea, stiind ca aceasta este dupa voia lui Dumnezeu, i-a zis ucenicului:

- Mergi, fiule, in calea marturisirii, ca dupa dorinta ta te vei invrednici sa primesti cununa muceniciei si te vei bucura impreuna cu mucenicii si cuviosii!

Apoi, petrecandu-l pe cale, l-a binecuvantat cu Sfanta Cruce si l-a sarutat. Ajungand Macarie in Tesalonic, a marturisit cu indrazneala pe Hristos in fata turcilor ce ocupasera orasul si toate tarile din Balcani si, dupa ce a fost inchis si batut, i s-a taiat capul. Cunoscand cu duhul ziua cand ucenicul s-a dat viata pentru Hristos, Sfantul Nifon a zis catre ucenicul sau Ioasaf:

- Sa stii, fiule, ca astazi s-a savarsit prin mucenicie fratele tau, Macarie, si merge sa se bucure in ceruri!

7. Dupa putin timp, Sfantul Nifon Patriarhul si-a luat ucenicul si au plecat in taina de la Vatopedu la Dionisiu, manastirea sa din tinereti, fara a fi cunoscut si a spune cuiva cine este. Dupa obiceiul acestei manastiri, fiecare monah nou venit trebuia sa faca un timp ascultare la catari si sa aduca cu ei lemne din padure. Sfantul Nifon a facut aceasta ascultare cu smerenie si cu dragoste pana cand l-a descoperit Dumnezeu intregii obsti in chip minunat.

- Aduna toata fratimea si iesi intru intampinarea patriarhului Nifon, ca-i ajunge atata smerenie ce a aratat-o ca un simplu monah, ca sa nu va pagubiti mai mult !

Desteptandu-se, egumenul a batut toaca, a adunat toata obstea si le-a spus tuturor ca monahul necunoscut care face ascultare la cantari este Sfantul Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Apoi, cand patriarhul se intorcea de la padure ca un argat, cu cantarii incarcati cu lemene de foc, in fata portilor de intrare, clopotele manastirii au inceput sa sune singure, iar parintii toti l-au intampinat cu mare cinste, cu faclii si cu tamaieri. Dupa ce toti i-au facut metanii si i-au sarutat sfintele lui maini, egumenul i-a zis:

- O, luminatorule al lumii, ajunge atata rabdare din partea sfintiei tale; ajunge suferinta desavarsita pe care ai indurat-o de bunavoie; ajunge atata smerenie care ai aratat-o, nestiindu-te noi, nepriceputii!

Iar Sfantul Nifon, cu multe lacrimi, le-a zis:

- Parinti si frati ai mei, pentru aceasta m-a ascuns pe mine Domnul in acest loc mantuitor de suflete, ca eu am cerut de la El sa ma izbaveasca cu grijile lumii si sa fiu miluit in ziua cea mare a judecatii. Ca daca nu ne vom lepda de parinti, de frati, de rudenii si de toata mandria acestei lumi, dupa cum ne-a poruncit Hristos, nu suntem vrednici sa-I urmam Lui.

8. Odata, venind corabia manatirii cu hrana, iar marea fiind cuprinsa de furtuna, Sfantul Nifon a intrat in corabie si odata a incetat furtuna. Alta data, fratii i-au cerut sa se roage pentru ei ca sa calatoreasca fara primejdii pe mare si sa aduce cele de nevoie manastirii.

Iar el le-a zis:

- Daca nu va veti lenevi de randuiala si rugaciunea voastra si da nu veti grai desertaciuni cu cuvinte necuviincioase, atunci va va ajuta Domnul si va va feri de toata intamplarea cea rea.

Apoi, rugandu-se in geninchi pe fier din corabie, le-a spus monahilor:

- Fratilor, puneti acest fier la loc curat si cand veti fi in primjedie de inecare, sa atarnati acest fier in mare si veti calatori fara primejdie.

9. Ajungand Sfantul Nifon la varsta de 90 de ani si simtindu-si aproape sfarsitul, a adunat toata obstea, a cerut iertare de la ei si le-a poruncit sa pazeasca cu mare grija randuielile vietii monahicesti, nevoindu-se cu toata silinta pentru dobandirea imparatiei ceresti. Apoi le-a zis:

- Fratii mei, certi de la smerenia mea orice cerere duhovniceasca voiti, mai inainte de a-mi da duhul in mainile Domnului! Iar monahii i-au raspuns:

- Voim sa ne dai in scris dumnezeiestile tale rugaciuni, ca sa se citeasca la momentul fiecarui frate cand va muri, ca sa ia dezlegare de pacate. Atunci le-a lasat o rugaciune pentru dezlegarea celor adormiti. Apoi, trimitand pe ucenicul sau Ioasaf la Constantinopol, ca sa-l marturiseasca pe Hristos si sa ia cununa muceniciei, Sfantul Ierarh Nifon si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, la 11 august 1508, fiind plans de toti calugarii Muntelui Athos.

Dupa ce au facut la Dionisiu priveghere de toata noaptea, a doua zi au sarutat toti sfintele sale moaste si le-au ingropat cu mare cinste si plangere in cimitirul manastirii.

10. A intrebat oarecare frate pe Fericitul Nifon, zicand:

- Spune-mi, parinte, cuvant de folos, cum sa ma mantuiesc? si a raspuns staretul, zicand:

- Daca voiesti, fiule, in mijlocul oamenilor a locui, aceasta esti dator a pazi, a nu prihani nicidecum pe cineva, a nu osandi, a nu ocari, a nu te intarata, a nu defaima, nici a te socoti pe sineti ca si cum vreun lucru bun ai facut candva, si a te pazi de a zice: "Cutare bine petre, iar cutare intru neinfranare", ca aceasta este aceea, adica "nu judecati"; ci pe toti deopotriva ochi, cu o punere inainte, cu un gnad si cu proasta inima vezi-i; si-i primeste pe toti ca pe Hristos. Sa nu pui urechea ta langa omul ce cleveteste, nici sa te indulcesti cu unul ca acesta, ci cu tacere multa tine-ti gura ta, zabavnic fiind la graire si grabnic la rugaciune, si sa nu prihanesti candva pe cel ce cleveteste, nici pe altu oarecare ce lucreaza faradelege, ci de-a pururea cauta la ale tale greseli, si prihaneste-te pe sineti si defaima-te in fiecare zi.

- Aceasta, parinte, a nevoitorilor celor desavarsiti este! a zis fratele. Si a zis fericitul:

- Fiule, tinerea, daca are smerenie, destul este ei. Ca nimic nu cere Dumnezeu de la tanar, fara numai curatie si smerenie. Deci tu, fiule, fii bland si pasnic, indurat si milostiv, si tine-te pe sineti dedesubtul tuturor oamenilor si vei fi intru adevar salasluindu-te cu Dumnezeu; si nevoieste-te si de a nu naluci cu mintea cum ca ai ajuns la masurile cutarui sfant, ci graieste-ti tie insuti de-a pururea asa: "Suflete, cunosti ca intru pacate am covarsit si pe draci, iar vreun lucru bun inca n-am facut pentru Dumnezeu; si vai noua, smeritule, ce vom face in ziua Judecatii?"

Si fie-ti rugaciunea ta, fiule, in toata vreme vietii tale ca a unui pacatos, zicand in fiecare clipa: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluieste-ma"; si aceea, adica: "Doamne, curateste-ma pe mine, pacatosul". Zi si graiul acesta totdeauna: "Doamne, de cele ascunse ale mele curateste-ma si de cele straine fereste pe robul Tau".

Cunoaste inca si aceasta, ca niciodata sa nu te multumesc cu lucrurile cele bune ale tale, nici a cuteza spre dansele, ca nu stii de sunt placute lui Dumnezeu sau neplacute. Pentru aceasta, cuteaza mai vartos spre Dumnezu si spre puterea Lui, ca niste tarana nefolositoare socotindu-te pe sineti, si de aici indreptarea".

11. Zis-a iarasi fratele:

- Parinte, cum poate omul sa biruiasca toata ispita ce-i vine lui asupra de la vrajmasul? Raspuns-a staretul:

- Fiule, orice fel de ispita de ti-ar veni tie asupra, tacerea este biruinta ei si smerenia si a zice: "Blagosloveste, Parinte"; si toate lucrurile celui smerit cugetator cunoscute sunt la Dumnezeu si laudete de ingerii Lui, iar tuturor dracilor de spaima si infricosate. Deci tu, fiule, fa-te smerit cu inia si zdrobit foarte, ca sa doreasca Duhul Sfant a Se salaslui intru tine, si sa-ti dea tie putere de a goni de la tine toata grija lumeasca.

12. Intrebat-a iarasi:

- Oare precum acum s-au inmultit sfintii intru toata lumea, asa si la sfarsitul veacului? Zis-a lui fericitul:

- Fiule, pana la sfarsitul veacului nu va lipsi prooroc Domnului Dumnzeu; asijderea nici satanei slujitor. insa in zilele cele mai de apoi cati intru adevar vor sluji lui Dumnzeu, se vor ascunde pe sinsesi cu buna istetime despre oameni, si nu va fi intru dansii de a savarasi semne si minuni precum in zilele de acum, ci pe cale lucratoare si masurata vor calatori cu smerenie, si mai mari decat Parintii cei purtatori de semne se vor alfa intru imparatia lui Dumnzeu. Pentru ca atunci nimeni nu va fi in ochii lor ca sa faca semene, ca dintr-o pricina ca aceasta, de a doua oara atintindu-se oamenii foarte cu osardie sa se duca catre nevointa.

Ca vor fi cei ce impodobesc scaunele preotiei intru toata lumea cu totul neiscusiti, nestiind stiinta de fapta buna; asijderea inca si cei mai mari ai monahilor vor fi, caci se vor birui cu totul de lacomie de pantece toti, si de maririe desarata, si vor fi mai vortos sminteala oamenilor, si nu pilda.

Pentru aceasta mai vartos va fi nebagat in seama fapta buna, caci atunci iubirea de arginti va imparati. Si vai monahilor celor ce sunt bogati cu aur ! Ca ocara vor fi acestia lui Dumnezeu, si nu vor vedea fata Domnului Celui Viu. Monahul sau mireanul care iesi da aurul sau cu dobanda, de nu se va departa de o lacomie ca aceasta, intru adancul trtarului se afunda, ca nu vrea sa le aduca pe dansele roada lui Dumnezeu prin facerea de bine a saracilor. Pentru aceasta, fiule, precum mai-nainte am zis, de necunostinta tinunti fiind, cei mai multi se vor prapastui intru latimea caii late si largi, ratacinduse.

13. Intrebat-a iarasi fratele:

- Spune-mi mie, parinte, cum unii isi necajesc trupurile lor prin infrnare, si patimile imparatesc intru dansii - mania, vrajba, pomenirea de rau, zavistia, si, cea mai rea decat toate, nemilostivirea si zgarcenia -, iar altii din cei imbunatatiti, si mananca, si beau vin, si nici un lucru al pacatului nu se afla intru dansii? Ce oare este aceasta? Cuviosul a zis:

- Precum mi se pare, fiule, ca cei ce postesc mult si nu se indrepteaza, din gura lor patimesc, ca cel ce nu are pazirea gurii sale totdeauna, macar tot anul de ar posti, nimic nu se foloeste. Pentru ca, daca diavolul te zadareste pe tine spre iutime, tu sa nu graiesti, si ai biruit patima. Iarasi spre zavistie de te duce pe tine vrajmasul, tu sa nu clevetesti, si cu totul ai biruit pe vicleanul, ca rodul zavistiei clevetirea este.

Daca te va ocari pe tine cineva sau te va osandi sau te va jigni, si tu smerest-ti gandul tau si osandeste-te pe sineti ca un pacatos. Si adu-ti aminte ca Hristos, Fiul lui Dumnezeu, scuipat a fost, batjocorit de oameni pacatosi, si cu trestia capul I-a fost batut; si atunci socoteste-te pe sineti nevrednic de a trai.

Iar pentru cei imbunatati ce mananca si beau, cunoaste, fiule, ca aceia ostasi viteji sunt, care au calcat captele pacatului; ca acum sunt domni si stapanitori, fiindca au darurile nepatimirii de la Dumnezeu, ca mai intai infranandu-se si nevoindu-se au dobandit scopul pe care il doreau. Insa sunt si cei ce fac aceasta, iar apoi, iarasi linistindu-se, pe cele ale infranarii le lucreaza, implinind pe urma in cilie prin nemancare pe cele ce au lipsit inaintea oamenilor.

14. In anul 1512, potrivit proorciei sale, Neagoe Basarab, ucenicul sau, ajunge domn al Tarii Romanesti. In anul 1515, moastele Sfantului Nifon au fost aduse in Muntenia, la Manastirea Dealu, unde au stat doi ai de zile si au fost asezate de evlaviosul domn intr-un chivot de argint mare, donat de el. In anul 1517, la 16 august, Sfantul Nifon a fost canonizat ca sfant la Manastirea Curtea de Arges de patriarhul ecumenic Teolipt cu tot sinodul. Acesta a fost prima canonizare de sfinti cunoscuta in tara noastra.

Apoi, sfintele sale moaste au fost trimise cu mare cinste la Manastirea Dionisiu, unde se afla si astazi.

Drept recunostinta, obstea de la Dionisiu a dat in dar voievodului Neagoe Basarab capul si mana dreapta a Sfantului Ierarh Nifon, care au stat la Manastirea Curtea de Arges, iar din anul 1949 se pastreaza in Catedrala Mitropoliei din Craiova.

Sfinte Ierarhe Nifon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!