Sfantul Ioan de la Prislop (secolele XV-XVI)

Intre sfintii romani canonizati recent se numara si Cuviosul Ioan din Manastirea Prislop-Hunedoara. Aceasta manastire, asezata intr-o zona linistita de munte aproape de Hateg, a fost la inceput o mica sihastrie de rugaciune pentru calugarii iubitori de Hristos. La inceputul secolului al XV-lea, Sfantul Nicodim de la Tismana intemeiaza aici o manastire cu viata de obste, numita multa vreme Kanastirea Silvasul, dupa satul cu acelasi nume din apropiere. Aici s-au nevoit de-a lungul secolelor XV-XVIII multi calugari cu viata sfanta din Transilvania si de peste Carpati.

Unul dintre marii sihastri de la Prislop, care a ramas in evlavia credinciosilor din Tara Hategului si din intreaga noastra tara, este si Cuviosul Ioan de la Prislop, care a ramas in evlavia credinciosilor din Tara Hategului si din intreaga noastra tara, este si Cuviosul Ioan de la Prislop, cinstit in traditia locala cu numele de "Sfantul Ioan de la Silvas". Amintirea lui se pastreaza pe scurt, atata in traditia orala legata de Manastirea Prislop, cat si intr-o cronica anonima in versuri compusa de localnii, intitulata "Plangerea Sfintei Manastiri a Silvasului, din eparhia Hategului din Prislop", scrisa in secolele XVII-XVIII.

Dupa aceste izvoare orale si scris, Cuviosul Ioan era localnic din satul Silvasul de mSus, fiu de parinti foarte credinciosi. Renuntand la casatori din marea sa dragoste pentru Hristos, fericitul Ioan intra in obstea Manastirii Prislop (Silvasul) pe la sfarsitul secolului al XV-lea sau inceputul celui urmator. Nevoindu-se aici multi ani in aspre osteneli, precum: post indelungat, rugaciuni neincetate, lacrimi, privegheri si ascultare si sporind mult in sfintenie, Cuviosul Ioan s-a retras in munte la desavarsita liniste, pe valea paraului Silvut. Aici la un kilomentru mai sus de manastire, in malul stancos si adanc al paraului, mare sihastru si-a sapat cu o dalta o mica chilie ce se pastreaza si astazi si este cunoscuta in partea locului cu numele de "chilia" sau "casa sfantului". Credinciosii aveau mare evlavie catre el si multa incredere in rugaciunile lui, incat il cinsteau ca sfant inca din viata si veneau adesea la pestera sa-i spuna necazurile si sa-i ceara sfatul.

In aceasta pestera, sapata cu atata osteneala de mainile lui, s-a nevoit Cuviosul Ioan multi ani, luptandu-se cu barbatie cu ispitele diavolilor. Caci, uneori il luptau cu somnul, alteori, cu dureri in trup si nalucirir de tot felul; alteori, cu duhul desfranarii il chinuiau, iar alteori, cu parere de sine si cu duhul slavei desarte il amenintau. Insa, fericitul sihastru, intarindu-se cu semnul Sfintei Cruci, cadea la rugaciune cu mainile inaltate la cer si nu se ridica pana nu-i alunga pe demoni. Dar cati ani s-a nevoit aici in "casa sfantului", pe cati a vindecat cu rugaciunile sale si care erau ostenelile cele de taina numai singur Dumnezeu le stie!

Vazand diavolul ca este mereu biruit prin rugaciunile Cuviosului Ioan, a reusit sa-l ucida intr-un chip ca acesta. Pe cand Cuviosul Ioan si sapa cu dalta o fereastra in peretele chiliei, un om inarmat de pe malul celalalt al paraului, fiind la vanatoare, l-a impuscat cu ingaduinta lui Dumnezeu, crezand ca este o fiara. Astfel s-a dat duhul in mainile Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ca un mare sihastru martir si rugator neadormit al neamului nostru.

Apoi, rudele i-au ridicat sfintele moaste din pestera si le-au dus in biserica satului. Auzdind despre ele, cativa calugri din Tara Romaneasca au cerut moastele Cuviosului Ioan de la Prislop, pe care, primindu-le in dar, le-au dus peste Carpati, la manastirea lor.

Probabil, au fost duse la Tismana, la Bistrita Olteana, la Curtea de Arges sau Cozia, care au fost dintotdeauna atat de legate de credinciosii si manastirle Transilvaniei. Sufletul lui insa este numarat cu ceata sfintilor si se roaga pentru mantuirea tuturor.