Sfantul Nicodim de la Tismana (+1406)
Viata
Cuviosul Nicodim cel Sfintit era de neam macedo-roman, nascut la Prilep, in sudul Serbiei, prin anul 1320, fiind inrudit cu familia despotului Lazar si a domnului Tarii Romanesti, Nicolae Alexandru-Basarab. Dupa ce invata carte, se duce din tinerete in Multele Athos si se calugareste in Manastirea Hilandar, unde mai tarziu ajunge egumn si char protoepistat in conducerea Sfantului Munte. Dupa anul 1365 vine in Tara Romanesca si intemeiaza, cu ajutorul lui Vlaicu Voda (1364-1377) si Radu I (1377-1383), Manastirile Vodita (1369) si Tismana (ante 1377). Mai intemeiaza la sudul Dunarii doua mici asezari monahale, Vratna si Manastirita; in Olitenia - Gura Motrului si Visina, iar in Tara Hategului intemeiaza Manastirea Prislop (la sfarsitul secolului al XIV-lea), unde a scris si un Evangheliar slavon (1404-1405). La sfarsitul anului 1406, Cuviosul Nicodim se muta cu pace din viata aceasta, lasand in urma numerosi ucenici.
Fapte si cuvinte de invatatura
Ajungand la Athos, in Muntele Maicii Domnului, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai intai in obste, apoi singur intr-o pestera in preajma Manastirii Hilandar, rabdand grele ispite de la diavoli. Insa, fiind umbrit de darul lui Hristos, in putina vreme s-a curatit de patimi, a desprins lucrarea cea dumnezeiasca a sfintei rugaciuni si s-a invrednicit de darul mai inaintevederii si al facerii de minuni, ajungand vestit in tot muntele.
Ca egumane al marii lavre Hilandar, Cuviosul Nicodim a adunat in obstea sa pana la o suta de calugari atoniti, greci, sarbi, macedoneni, romani si bulgari, deprinzandu-i pe toti cu frica de Dumnezeu si hranindu-i cu invataturile Sfintei Scripturi, fiind dascal iscusit al rugaciunii lui Iisus, adanc teolog si parinte duhovnicesc luminat. Pentru aceea nu putini sihastri, calugari de chinovii si egumeni veneau la el pentru sfat si cuvant de folos.
Pentru cinstea de care se bucura peste tot, la rugamintea cneazului Lazar, Cuviosul Nicodim a mijlocit la Constantinopol, impreuna cu ucenicii sai, Isaia si Partenie, impacarea Bisericii Ortodoxe Sarbe cu Patriarhia Ecumenica. Deci, vazand patriarhul si imparatul smerenia si intelepciunea cuviosului si cucerindu-se de sfintenia vietii sale, indaca a ridicat anatema data asupra Bisericii Sarbe, spre lauda lui Hristos si bucuria crestinilor. Asa intelegea el sa implineasca Evanghelia si sa ajute la mantuirea semenilor sai.
Fiind in sudul Dunarii, in umrma unei descoperiri dumnezeiesti, vine in Tara Romaneasca si se aseaza pe valea raului Vodita, unde exista o mica sihastrie intemeiata de calugari vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul Vladislav-Vlaicu Voda si al sihastrilor din partea locului, zideste chilii si biserica de piatra cu hramul "Sfantul Antonie cel Mare", pe care o sfinteste in anul 1369. Manastirea Voldita a fost inzestrata apoi cu danii si intarita prin hristov domnesc ca "dupa moartea lui chir Nicodim sa nu fie volnic a pune in locul acela staret nici domnul, nici arhiereul, nici alt careva, ci cum va zice chir Nicodim si cum va aseza, asa sa tina calugarii care sunt acolo si ei singuri sa-si puna staret".
Pe valea paraului Tismana, unde se nevoiau inca de la inceputul secolului XIV mai multi sihastri in jurul unei mici biserici de lemn cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", Cuviosul Nicodim a inaltat de asemenea, la locul numit "Cascade", Manastirea voievodala Tismana, cu acelasi hram, cu ajutorul domnitorului Tarii Romanesti si al cneazului Lazar. Marele staret formeaza aici o obste renumita de calugari, ajuta la mentinerea in continuare a vietii isihaste si pune randuiala calugareasca de chinovie, dupa traditia Muntelui Athos.
Adunand in jurul sau cativa calugari luminati, a intemeiat la Manastirea Tismana o vestita scoala de caligrafie si copistie de carti bisericesti, renumita in toata Peninsula Balcanica. De aici, Cuviosul Nicodim conducea duhovniceste toate manastirile organizate de el si intretine corespondenta cu egumeni si ucenici din Athos, din Serbia si din Tara Roamaneasca, precum si cu patriarhul Eftimie al Tarnovei, dovedindu-se un mare teolog si parinte duhovnicesc.
La batranete, Cuviosul Nicodim incredinteaza grija celor doua Manastiri, Vodita si Tismana, ucenicului sau, ieromonahul Agaton, iar el se retrage in pesterea de deasupra manastirii, ce se pastreaza pana astazi. Acolo petrecea cuviosul toata saptamana in post, in priveghere si in neincetata rugaciune, iar Duminica cobora in manastire, savarsea Sfanta Liturghie si vindeca pe cei bolnavi. Apoi manca la trapeza cu parintii, mangaia pe toti cu cuvintele de folos si iar se urca la pestera.
Pentru sfintenia vietii sale, Cuviosul Nicoim se invrednicise de la Dumnezeu de darului izgonirii duhurilor necurate si al vindecarii suferintelor omenesti. De aceea, numele lui se facuse cunoscut pana dincolo de hotarle Tarii Romanesti si multi alergau la ajutorul lui. Se spune in traditia manastirii ca unii bolnavi se vindecau numai cat ajungeau la Tismana. Altii se tamaduiau cu rugaciunea si binecuvantarea cuviosului, sau numai cat se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecat de Sfantul Nicodim se numara si fiica regelui Sigismund, care era bolnava de epilepsie.
Ajungand la batranete, Cuviosul Nicodim cel Sfintit de la Tismana, binecuvantandu-si ucenicii, si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, la 26 decembrie 1406, iar sfintele sale moaste au fost asezate la mormantul pregatit de el in biserica. Datorita vitregiei vremurilor, mai tarziu moastele sale au fost asezate la un loc tainuit. O mica parte din ele s-au dus in Macedonia, iar degetul aratator de la mana dreapta se pastreaza in biserica Manastirii Tismana.
Sfinte Preacuvioase Parinte Nicodim, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!