Viata Sfantului Marturisitor Ioan Rusul

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut pe la anul 1690, intr-un sat din Rusia, fiind crescut in dreapta credinta de catre parintii sai. La varsta potrivita a fost luat in oaste si a participat ca soldat la razboiul pe care tarul Petru cel Mare (1682-1725) l-a interprins impotriva turcilor in anul 1711. Luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azovului, Sfantul Ioan a fost vandut unui ofiter turc care aga in Procopion, Asia Mica, aproape de Cezareea Capadociei. Intorcandu-se in tinutul sau, aga l-a luat cu sine si pe Ioan. Acesta, fiind impodobit cu intelepciunea pe care o daruieste Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, rabda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea ototmanilor, care-l numeau "ghiaur", adica "necredincios".

El spunea stapanului sau: Daca ma lasi liber in credinta mea, iti voi implini cu sarguinta poruncile; daca ma silesti sa-mi schimb credinta, mai degraba iti predau capul decat credinta. Crestin m-am nascut si crestin voi muri".

Randuit sa ingrijeasca de vite, fericitul Ioan isi intindea intr-un colt al staulului trupul obosit, multumind lui Dumnezeu ca l-a invrednicit a se face urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a se naste intr-o iesle saraca, langa Betleem.

Dumnezeu, vazand credinta robului Sau si marturisirea sa, a inmuiat inima impietrita a stapanului sau si, cu timpul, acesta a inceput sa-l indrageasca, ajutand la aceasta si smerenia si blandetea care-l impodobeau pe Ioan. In urma rugaciunilor Sfantului, noapte grajdul se umplea de buna mireasma duhovniceasca, pentru ca devenise locas de nevoita unde el urma vietuirea Sfintilor Parinti: ceasuri nesfarsite de rugaciuni si ingenuncheri; putin somn, ghemuit, pe podeaua goala si acoperit cu o panza veche, postind multe zile cu putina paine si apa si rostind adesea psalmii Prorocului David. Cateodata, noaptea, mergea pe ascuns la o biserica a Sfantului Gheorghe, zidita intr-o rapa nu departe de casa stapanului sau si facea priveghere, stand in picioare in pridvorul bisericii. Tot aici mergea in fiecare sambata si se impartasea cu Preacuratele Taine.

Cautand asupra robului Sau cel credincios, Domnul, care cerceteaza inimile fiecaruia, a facut sa inceteze batjocurile din partea celor ce erau impreuna cu el robi si a celor de alta credinta. A dat Domnul si multa bogatie stapanului sau turc, iar aceasta a cunoscut de unde vine aceasta binecuvatare peste casa sa si propovaduind tuturor virtutile slugii sale.

Dupa o vreme, aga a hotarat sa faca un pelerinaj la Mecca. Nu la multe zile dupa plecarea sa, sotia acestuia a pregatit un ospat la care a invitat rudele si prietenii sotului pentru a praznui si a se ruga pentru buna intoarcere a acestuia acasa. La masa a fost randuit sa slujeasca fericitul Ioan. Printre mancarurile asezate inaintea oaspetilor se aflau si un fel de pilaf care ii placea foarte mult agai. Amintindu-si de sotul ei, stapana a zi lui Ioan: "Cat de bucuros ar fi fost stapanul tau, daca ar fi fost aici impreuna cu noi si ar fi gustat din acest pilaf!". Sfantul Ioan a cerut atunci o farfurie plina cu pilaf, spunand ca o va trimite la aga, in Mecca. La auzul acestor cuvinte toti invitatii au ras; stapana insa a poruncit bucataresei sa-i dea fericitului Ioan farfuria cu pilaf ceruta, gandind ca poate vrea sa o manance el insusi sau sa o dea vreunei familii crestine sarace, precum obijnuia sa faca adesea, daruind altora partea sa de mancare ce i se cuvenea.

Sfantul a luat farfuria si, mergand in staul, a ingenuncheat si s-a rugat din adancul inimii, cerand lui Dumnezeu sa trimita farfuria cu mancare stapanului sau, la Mecca, cu oricare mijloc va randui Domnul in atotputernicia Sa. A cerut aceasta cu smerenie si simplitata, cu nimic indoindu-se, dupa cuvantul Domnului, si Acesta i-a ascultat dorinta: farfuria a disparut din ochii sai, iar fericitul Ioan s-a intors la masa, spunand stapanei ca a trimis mancarea la Mecca. Crezand ca vrea sa ascunda faptul ca a mancat pilaful el insusi, invitatii au ras de cuvintele fericitului Ioan.

Peste putine zile s-a intors din pelerinaj aga, aducand cu sine si farfuria de arama, spre marea uimire a casnicilor sai. Numai Sfantul Ioan nu s-a mirat de aceasta. Aga le-a povestit atunci cele ce i se intamplasera: "in cutare zi (era ziua in care stapana pregatise acel ospat), intorcandu-ma de la geamia cea mare, am gasit in camera pe care o lasasem incuiata aceasta farfurie plina cu pilaf. M-am umplut de mirare, nestiind cine a adus mancarea si cum a intrat in camera incuiata. Am zarit, cu si mare mirare, numele meu batut pe marginea farfuriei, asa cum aveam pe toate vasele casei noastra. Asa, incat, cu toate nedumerirea, m-am asezat si am mancat cu mare pofta pilaful, si, iata!, am adus farfuria cu mine si vad ca este intr-adevar a noastra. Dar nu pot sa inteleg cum a adus la Mecca si cine a adus-o".

Auzind acestea cei ai casei au fost cuprinsi de teama si uimirie, iar sotia i-a povestit acestuia cum a cerut Ioan farfuria cu mancare pentru a o trimite la Mecca si cum toti l-au luat in ras pentru aceasta.

Vestea despre minunea savarsita de Sfantul s-a raspandit repede in tot tinutul si toti il priveau cu teama si repect, ca pe un om drept si placut lui Dumnezeu, numaiindraznind nimeni sa-l supere cu ceva. Stapanul si sotia sa se sarguiau sa-i poarte de grija cat mai mult si l-au rugat sa se mute in camaruta ce se afla langa grajd, pe care pana atunci o refuzase. Fericitul Ioan si-a continunat mai departe felul ascetic de viata, ingrijind de animale si implinind cu sarguinta poruncile agai, iar noptile petrecandu-le in rugaciune si cantari de psalmi.

Dupa putini ani insa, pe care i-a trait in post si rugaciune, apropiindu-se sfarsitul vietii sale pamantest, fericitul s-a imbolnavit si a cerut sa fie culcat pe paie in staulul pe care il sfintise prin rugaciunile si nevointele sale indurate pentru numele si dragostea lui Hristos. Cunoscand mai dinaintea cesul iesirii din trup, a trimis sa fie chemat preotul pentru a se impartasi cu preacuratul trup si scumpul Sange al Mantuitorului. Preotul, temandu-se, i-a adus Sfintele Taine ascunse intr-un mar pe care il scobise, si astfel fericitul Ioan s-a putut impartasi, apoi indata si-a dat sufletul in mainile Domnului, la 27 mai, in anul 1730.

Cu invoirea turcilor, preotii si crestinii din Procopion au luat trupul Sfantului, pregatindu-l de inmormantare. La ingroparea sa au venit nu numai crestinii ci si multi musulmani si armeni: cel pana mai ieri rob a fost ingropat ca un stapan.

Batranul preot care in fiecare sambata ii asculta suferinta si torturile si care il impartasea cu Sfintele Taine, a vazut in vis pe Sfantul Ioan in noiembrie 1733. Acesta i-a spus ca trupul sau a ramas, cu harul lui Dumnezeu, neputrezit, asa precum il ingropasera; si i-a cerut sa-l scoata din pamant si sa-l aiba ca binecuvantare vesnica de la Dumnezeu. Dupa sovaielile preotului, cu ingaduinta lui Dumnezeu, o lumina cereasca a stralucit deasupra mormantului, asemeni unui stalp de foc. Crestinii au deschis mormantul si - o, minune! - trupul Sfantului se gasea neputrezit si inmiresmat ca si astazi. Cu mare bucurie sufleteasca si evlavie l-au ridicat, au luat in bratele lor acest dar dumnezeiesc - sfintele moaste, si l-au dus in biserica Sfantului Gheorghe unde obijnuia sa privegheze fericitul Ioan.

In anul 1832, Osman Pasa, trecand prin Procopion, a aruncat in foc sfintele moaste, dupa ce jefuise biserica, vrand a se razbuna pe crestini. Vazand insa trupul Sfantului miscandu-se in mijlocul flacarilor ca si cum ar fi fost viu, turcii au fugit ingroziti, lasand odoarele bisericii si povestind tuturor musulmanilor minunea pe care o vazusera. Dupa plecarea turcilor, in cealalta zi, crestinii au imprastiat carbunii si cenusa si au gasit trupul sfantului intreg; nu patise nimic, era tot mladios si inmiremat ca si mai inainte. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, spre aducere aminte de minunea petrecuta atunci.

In anul 1922, cand Asia Mica a intrat sub stapanirea Turciei, grecii din aceasta regiune au fost nevoiti sa plece, luand cu ei sfintele moaste, odoarele bisericii si putine lucruri personale. Dupa multe pregrinari, moastele Sfantului Ioan au ajuns pe insula Evia, in orasul numit Noul Procopion. Aici s-a ridicat o noua biserica, sfintita in anul 1951 si care adaposteste astazi racla cu sfintele moaste ce izvoresc, tuturor celor ce alearga cu credinta la ajutorul Sfantului, nesecat rau de tamaduiri si alinari ale suferintelor trupesti si sufletesti.

Pentru rugaciunile Sfantului Tau Marturisitor, Hristoase Dumnezeule, miluieste-ne pe noi. Amin.