Viata Sfintilor Mucenici Ciprian si Iustina

Multe sunt metodele pe care le intrebuinteaza diavolul ca sa prinda in capcana sufletele oamenilor si sa le duca in intunericul imparatiei sale. Si la ce nu recurge el, pentru a-si atinge scopul ? Protoparintilor nostri Adam si Eva le-a spus minciuni ca vor deveni dumnezei, daca vor manca din fructele pomului interzis. Pe urmasii acestora, invatandu-i ca exista multi dumnezei, i-a impins spre inchinarea la idoli si i-a aruncat inj noroiul dorintelor pacatoase, al crimelor si al necuviintei.

Omul, fiind neputincios, cand este departe de Dumnezeu nu poate sa se impotriveasca celui viclean si cade cu usurinta victima acestuia. Foarte lesne poate fi inselat de diavol si suita sa de demoni, care i se infatiseaza oastentativ cu puterile sale.

Stii, frate, cum isi arata diavolul puterea sa si-i inseala pe cei naivi ? O face cu ajutorul magiei sau vrajitoriei. Exista oameni care si-au vandut sufletul satanei, iar acesta ii foloseste ca instrumente ale sale pentru a distruge si alte suflete. Acesti oameni, vrajitorii, au deprins limba demonilor, vorbesc cu acestia si-i invoca deseori, pentru a face rau altor oameni. Iar demonii raspund cu bucurie la chemarea lor.

Cat de infricosatoare este lucrarea vrajitorilor ! Acestia sunt preotii lui Lucifer si ai demonilor sai, carora le aduc cult de adorare, jertfind pe altarul lor sufletele oamenilor naivi care se incred in ei si ii asculta. Dar, oricat ar fi satana de puternic si oricat ar fi de mare frica pe care o simte omul in fata puterii sale, acesta este egal cu zero in fata lui Dumnezeu. Demonii se infricoseaza in fata lui Dumnezeu si tremura cand vad simbolul Fiului Sau intrupat, adica cinstita cruce. Nu au nicio putere asupra oamenilor care poarta numele lui Hristos, care s-au imbracat cu Hristos prin taina Botezului.

Daca esti crestin credincios, daca traiesti alaturi de Hristos si te impartasesti cu Preacuratele Sale Taine, adica cu Trupul si Sangele Sau, diavolul nu poate sa te raneasca.

Aceasta ne invata istoria sfintilor mucenici Ciprian si Iustina, in care vedem, cum este zdrobita puterea magiei cu puterea lui Hristos.

Ciprian - Vrajitorul din Antiohia

In orasul Antiohia Pisidei din Asia Mica - caruia i se mai spune si Antiohia cea Mica - traia, in vremea imparatului Diocletian (284 - 305), un faimos si temut vrajitor, pe nume Ciprian¹

1. Sfantul Ciprian, fostul vrajitor, s-a nascut, a activat, iar, dupa convertirea la crestinim,a pastorit ca episcop in Antiohia Pisidei din Asia Mica (oras in care a poposit si a propovaduit Sfantul Apostol Pavel, in timpul primei sale calatorii misionare), si nu in Antiohia Siriei, cum s-a crezut pana acum. Totodata, este important sa precizam ca el nu este aceasi persoana cu Sfantul Cipian, Episcopul Cartaginei - sarbatorit in Biserica Ortodoxa la data de 13 septembrie - deoarece acesta a fost martirizat, prin decapitare, in ziua de 14 septembrie 258, pe vremea imparatului Valerian (253-260), in timp ce Sfantul Ciprian, fostul vrajitor - despre care se face vorbire in acest istoric - a fost martirizat, tot prin decapitare, impreuna cu fecioara Iustina, in ziua de 2 octombrie 304, pe vremea imparatului Diocletian (284-305).

Grecia, Asia Mica, Chaldeea si Egipt ca sa invete cat mai mult din misterele religiilor vechi.

Cand a implinit varsta de 30 de ani, a revenit in orasul sau natal (Antiohia), avand adanci cunostinte de filosofie si magie. Devenise deja cunoscut pentru puterea sa, iar inchinatorii la idoli - idolatrii - apelau la el ca sa-i ajute la implinirea planurilor lor intunecate. Iar el, prin tehnica secreta a magiei, inva pe demoni, trimitindu-i asupra bietelor sale victime.

Cine putea sa scape de mestesugirile vrajitorului Ciprian, cand nefericitii oameni se aflau prinsi in mrejele credintei false a idolilor ? De vreme ce ei insisi se inchinau demonilor, cum sa nu se afle sub stapanirea acestora ? Cum sa nu se afle sub stapanirea rerezentantului acestora, adica a vrajitorului Ciprian ?

Insa, in Antiohia nu existau doar idolatri; in acest oras, ca de altfel in toate orasele imperiului roman - deci in toata lumea cunoscuta pe atunci - stralucise lumina adevaratei credinte in inile a mii de oameni, iar sangele lui Hristos care s-a varsat pe cruce devenise si aici pretul de rascumparare a oamenilor din robia diavolului.

In Antiohia, existau multi crestini care, eliberati de sub stapanirea satanei, se inchinau singurului Dumnezeu adevarat, Cel binecuvantat in toti vecii. Iar asupra acestora demonii vrajitorul Ciprian nu aveau nici o putere. Cipiran insusi, increzator in cartile cele intunecate ale magiei, in acele inventii mincinoase si false, nu putea sa-si inchipui ca Dumnezeul pe care-L cinsteau crestinii, Hristos cel rastignit, ar fi mai puternic decat demonii. Se afla nefericitul intr-o mare inselatorie, fara s-o stie. Deoarece diavolul ii tine si pe slujitorii sai in eroare, stiind ca, daca ar cunoaste adevarul, l-ar parasi si-ar deveni robii ai adevaratului Dumnezeu.

Fecioara Iusta

Pe vremea acea, traia in Antiohia si o fecioara, pe nume Iusta, fiica lui Edesie si Kledoniei. Aceasta, ca si parintii ei, se afla in eroarea inchinarii la idoli, asemenea celor mai multi locuitori ai Antiohiei. Mai mult, Edesie era chiar preot in templele idolesti. Dar, cu cat crestea, cu atat mai mult Iusta simtea ca idolii pe care ii cinstea nu aveam putere dumnezeiasca si Altcineva este adevaratul Dumnezeu. Sufletul ei se pregatea astfel sa primeasca lumina adevarului si cunoastrea singurului Dumnezeu Cel in Treime inchinat.

Intr-o zi, Dumnezeu i-a purtat pasii spre locul unde propovaduia un inselep diacon al Bisericii din Antiohia, pe nume Prailie. Asculta cu admiratie cate invata acela despre tainele cele mari ale iubirii lui Dumnezeu. Cum Creatorului a toate i-a parut rau de zidirea Sa si l-a trimis pe arhanghelul Gavriil la Fecioara Maria ca sa-i transmita vestea ca va naste pe Mantuitorul lumii. Cum Fecioara Maria a nascut Prunc, iar magii de la rasarit au aflat despre aceasta de la steaua ce s-a aratat pe cer. Cum Hristos Cel ce S-a nascut in ieslea Bethleemului a crescut, apoi a provaduit si a facut multe minuni, vindecand pe oameni de neputintele lor. Cum L-au ucis pentru aceasta si L-au rastignit ! Cum a fost ingropat, apoi a inviat din morti, eliberand pe oameni din robia pacatului si a mortii.

Sufletul Iustei, asemenea "pamantului bun", primea cu bucurie "samanta" adevarului. Astfel, dupa cele pe care le-a auzit, n-a mai dat nici o importanta idolilor si dorea sa stea de vorba cu Prailie, pentru a invata si mai multe despre adevar. Din sfiala, insa, nu indraznea sa se apropie de el, multumindu-se doar sa vina pe ascuns in biserica si sa-l asculte.

A dorit apoi sa-i impartaseasca si mamei sale, Kledonia, cele despre adevarata credinta. Aceea insa, indata ce fiica sa i-a relatat cele referitoare la credinta crestina, s-a impotrivit, sfatuind-o pe Iusta sa fie foarte atenta, ca nu cumva sa afle ceva tatal ei. Dar Iusta, dimpotriva, dorea ca si tatal ei sa fie indrumat spre adevarata credinta. A continunat, asdar, sa-i povesteasca mamei despre cele auzite in biserica, iar aceasta, incet-incet, a ceda, ascultand-o fara sa mai obiecteze. Apoi, intr-o noapte, i-a spus sotului ei toate cate a aflat Iusta in legatura cu credinta crestina. Edesie, desi era - cum am spus - preot idolatru, nu s-a suparat, ci a ramas ganditor. Si toata noaptea s-a framantat avand in minte aceasta problema. Abia foarte tarziu a izbutit sa-l prinda somnul. Si atunci, o minune ! A vazut pe Hristos intru slava Sa, inconjurat de mii de ingeri, Care il chema, zicand : "Veniti la Mine si va voi da Imparatia cerurilor".

Astfel, dupa ce s-a luminat de ziua, Edesie a luat-o pe sotia sa Kledonia si pe Iusta, fiica lor, si s-au dus la episcopul crestinilor, Optatos, caruia i-a povestit cele intamplate, iar acela cu bucurie i-a invrednicit sa primeasca botezul. Mai tarziu, Edesie avea sa fie hirotonit preot si, astfe, fostul preot idolatru devenea acum preot al lui Hristos. Cat despre Iusta, aceasta si-a inchinat viata lui Hristos si pe temelia credintei adauga cele mai inalte virtuti, asemenea aurului si pietrelor pretioase. Diavolul insa se vedea pe sine insusi umilit in fata vietii celei sfinte a fecioarei. De aceea, a si dorit sa o piarda in mrejele sale. Ce-a uneltit, asadar, pentru a-si atinge scopul ?

Tanarul idolatru Aglaid

Era in Antiohia si un oarecare inchinator la idoli, nascut intr-o familie aristocratica, tanar si frumos, pe nume Aglaid. Acesta ducea o viata destrabalata, ca si ceilalti tineri de varsta sa. Zilele si noptile si le petrecea continuu in placeri pacatoase si in desfatarile trupesti. Si, cum in vremea aceea, nu existau nici rusine, nici ingradiri morale, Aglaid gasea foarte usor modalitatea de a se distra si a se bucura de tineretile sale.

In acest tanar desfranat a aprins diavolul pofta pacatoasa pentru nevinovata Iusta. O vedea mergand la biserica si se minuna de frumusetea ei. A inceput s-o pandeasca pe drumurile pe care trecea si s-o necajeasca cu vorbe necuviincioase. Spre surprinderea sa, tanara crestina ramanea sobra si neinduplecata si nu se arta deloca impresionata de vorbele sale. Atunci, a fost nevoit sa-si schimbe planul si s-o ceara in castaorie. Iusta insa i-a raspuns ca este mireasa lui Hristos si ca va ramanae afierosita Aceluia. Maniindu-se, Aglaid a aduna niste vagabonzi, cu gandul s-o rapesca, in timp ce se intorcea acasa. Dar planul nu i-a reusit, deoarece vecinii, observand ce urma sa se intample, i-au sarit in ajutor si au salvat-o. Vagabonzii s-au imprastiat, lasandu-l singur pe Aglaid care, orbit de patima, n-a mai apucat sa fuga.

Dupa ce a esuat si in aceasta incercare, bietul rob al placerii se afla in situatia de a nu mai sti ce sa faca. Deodata, insa, satana i-a dat solutia: puterea magiei ar putea sa i-o predea pe Iusta.

Auzise, desigur, si Aglaid despre marele Ciprian. Stia ca-i reuseau toate planurile, cu puterea demonilor. La acela trebuia, asadar, sa apeleze si sa-i ceara ajutorul. Astfel, ducandu-se la Ciprian, Aglaid i-a povestit acestuia toate pataniile sale si cum fecioara Iusta s-a dovedit a fi mai puternica decat uneltirile lui. Iar, in final, l-a rugat, zicand: "tu ai ramas singura mea nadejde in aceasta nenorocire si numai gandul la tine m-a determinat sa nu-mi pun capat zilelor. Daca-mi vei da ceea ce doresc, te voi umple de bogatii si aur, mai mult decat ai putea spera". Marele vrajitor l-a ascultat cu atentie si, increzator in puterile sale, i-a promis ca, foarte curand, ii va vindeca durerea. La auzul acestora, Aglaid a plecat bucuros, avand incredere in puterea vrajitorului Ciprian.

Bietii de ei ! Credeau ca demonii pot sa stapaneasca sufletul celei care si-a dedicat viata Domnului noustru Iisus Hristos adevaratul si puternicul Dumnezeu !

Iusta biruieste duhurile cele viclene pe care le trimite asupra ei Ciprian

Ciprian a deschis cartile de magie, textele diavolului, si a chemat unul din acele duhuri viclene care-i slujeau cu devotament in truburile sale monstruoase. Duhul necurat s-a prezentat foarte repede, iar vrajitorul i-a zis: "Daca vei duce la indeplinire aceasta lucrare, iti voi darui mari demintati si te voi pune conducator peste alti demoni". Razand cu aroganta, duhul cel viclean i-a raspus cu multa laudarosenie: "De-atatea ori am zguduit orasele intregi, de-atatea ori am ridicat mana inarmata a copilului ca sa-si ucida tatal, am semnat ura neimpacata intre farati, intre soti sau intre monahii care se nevoiau in munti cu postul si cumpatarea si am reusit sa-si arunc in placeri trupesti. Dar, ce sa mai vorbesc atata ? Indata iti voi dovedi cine sunt. Si daca nu se realiza ceea ce doresti, sa nu mai infatisez inaintea ta si sa ma consideri un incompentent".

Ciprian i-a dat demonului un vas plin cu o licoare magica si i-a spus: "Ia acest vas si stropeste casa fecioare; aceasta te va ajuta foarte mult. Du-te asadar, iar eu te voi astepta aici". A plecat duhul cel necurat, iar vrajitorul a ramas treaz asteptand rezultatul.

In acea noapte, pe cand Iusta isi facea rugaciunea inainte de culcare, duhul cel viclean, cu puterea licorii magice cu care stropise deja casa, a incercat sa aprinda in ea puternice ispite trupeste si, astfel, sa o atraga spre placeri. Fecioara simtea atacul infricosator al ispitelor, dar pe masura ce acesta se intensificau, pe atat se intarea in rugaciune. Duhul Viclean continua sa insite cu furie, pana cand Iusta si-a facut semnul Sfintei Cruci. Atunci, demonul cel argonat, care se laudase atat de mult cu puterea sa, speriat, a plecat rusinat, nesuportand a vedea semnul biruintei lui Hristos.

Prezentandu-se cu frica la Cipiran, incerca cu minciuni sa evite marturisirea infrangerii sale. Insa Ciprian a insitat cu intrebarile si, astfel, duhul viclean a fost nevoit sa recunoasca faptul ca fusese biruit. "Am vazut un semn anume si m-am ingrozit, caci nu puteam sa indur puterea lui". Ciprian l-a alungat cu dispret pe acel demon, apoi a chemat un altul mult mai puternic. S-a dus si acela, dar, infrant in acelasi mod, s-a intors rusinat la Ciprian. Atunci, vrajitorul l-a chemat in cele din urma pe tatal si conducatorul demonilor. Acela, venind cu multa trufie, a declarat ca va pedepsi dur pe cei doi demoni pentru incompentatent lor. Apoi l-a incurajat pe vrajitor, spunandu-i sa nu fie mahnit, deoarece el va izbuti sa-i indeplineasca dorinta.

Plecand, demonul a luat infatisarea unei tinere si s-a dus direct la Iusta. Aceasta n-a inteles de la inceput noua infatisare a vrajmasului si a intrat in vorba cu tanara cea necunoscuta, care se arata a fi foarte evlavioasa. Mai mult, i-a marturisit Iustei ca vrea sa ramana cu dansa ca sa se nevoiasca intru cele ale fecioarei, zicand: "am aceasi dorinta pentru feciorie ca si tine, dar as vrea sa-mi spui ce rasplata voi primi de la Dumnezeu pentru viata petrecuta in feciorie, care presupune atatea nevointe". Iusta i-a vorbit despre cununile pe care le vor primi de la Hristos, daca vor birui toate ispitele in lupta duhovniceasca. Si, in timp ce ii spunea astfel de lucruri, tanara respecitva (adica demonul) a inceput sa laude viata conjugala, iar cuvintele pe care le rosteau pareau corecte si intelepte, incat puteau sa insele pe un monah neatent. Iusta a intele indata ca toate acestea erau sfaturi ale diavolui si, dandu-si seama ce se ascunde dincolo de chipul uman al acelei tinere, si-a facut semnul sfintei cruci. Intr-o clipa, tanara respectiva a disparut, caci demonul n-a putut suporta semnul crucii.

Astfel, cel ce se laudase mai mult decat ceilalti s-a intors cu totul rusinat la Ciprian. Uluit, acesta l-a intrebat : "Si tu, care esti atat de mare, te-ai dovedit a fi mai mic decat aceasta fecioara ? Pe ce anume se sprijina aceasta, de poate sa realizeze atat de mari izbanzi impotriva voastra, care va considerati puternici ? Atunci, demonul s-a vazut nevoit sa marturiseasca: "nu suportam a vedea semnul crucii; chiar inainte de a vedem cum este facut in intregim, fugim cat putem de repede".

Iata cum tatal minciunii a spus adevarul ! Cruceaa e pazitoarea intregii omeniri, este aceea in fata careia tremura ostile demonilor ! Asa ca demonul a plecat rusinat din camera lui Ciprian, iar acesta a ramas umilit si zdrobit. El, marele vrajitor, care credea ca le tine pe toate in mainile sale, constata cum ca demonii cei infricosatori se tem si tremura in fata sfintei si de viata facatoarei Cruci, simbolul lui Hristos Cel rastignit, Dumnezeul crestinilor

Vrajitorul Ciprian devin crestin

In ce mare eroare se aflase pana atunci Ciprian ! Acum insa a deschis ochii sufletului sau si a vazut adevarul. Acum a inteles ca satana il robise si-l facuse instrumentul sau pentru distrugerea semenilor sai.

Cat de mare este dragostea mult-Milostivului Dumnezeu, Care nu lasa pe oameni in robia diavolului ! A gasit modalitatea de a lumina sufletul cel intunecat al vrajitorului. Si, astfel, satana, care a vrut s-o atraga pe Iusta in pacate, nu numai ca n-a reusit, dar l-a pierdut si pe slujitorul sau Ciprian.

Cea dintai hotararea a vrajitorului pocait a fost sa arda toate cartile de magie, aceste izvoare ale raului. Dar a dorit sa le arda in fata tuturor, ca sa denunte astfel ratacirea demonilor. A doua zi, episcopul crestinilor Antim a vazut cu surprindere pe vrajitorul Ciprian ca vine la biserica, iar, in urma sa, multi slujitori transportand cartile sale de magie. Cu si mai multa uimire, l-a auzit spunand ca vrea sa se numere printre oile cele cuvantatoare ale lui Hristos. Dar repede si-a revenit si s-a gandit ca vicleanul vrajitor, ca un lup imbracat in piele de oaie, voia sa intre in turma lui Hristos ca sa-i sfasie oile. De unde sa-si inchipuie ca vrajitorul se pocaiese cu adevarat ?

"Nu-ti ajung - ii zice episcopul - cati sunt in afara Bisericii ? Ce urmaresti ? Sa-i atragi in cursele tale si pe cei ce sunt inlauntrul ei ?" Ciprian, cu smerenie, i-a marturisit ca puterea lui Hristos este nebiruita si ca a invatat aceasta de la fecioar Justa, are a pus pe fuga pe demoni. Ca o dovada a cuvintelor sale, i-a predat episcopului cartile de magie ca sa le arda, pentru ca omaenii sa cunoasca faptul ca nu mai are nimic comnun cu demonii. Atunci episcopul a crezut ca Ciprian se pocaise intr-adevar si l-a binecuvantat. Dupa aceea, a dat foc cartilor demonice, care in scurt timp au devenit cenusa; totul s-a petrecut in fata ochilor crestinilor care slaveau pe Atotputernicul Dumnezeu.

Al doilea indiciu al pocaintei lui Ciprian a fost distrugerea idolilor pe care ii avea acasa. Toate acele statui de marmura ale demonilor au fost facute tandari si aruncate departe, astfel incat nu a mai ramas in casa nicio ramasita a cultului demonic. Insa, inima sa pocaita nu putea sa se simt usurata doar cu acestea. De aceea, plangea cu amar pentru viata sa de dinainte si, pornita din adancul sufletului, rugaciunea sa fierbinte urca la tronul lui Dumnezeu, cerandu-I mila Sa. Smerenia sa era atat de profunda incat nu se mai ruga cu buzele, ci cu suspine nergraite. Nu voia ca, din buzele acelea, care mai inainte rosteau cuvintele magiei, sa iasa acum rugaciune catre adevaratul Dumnezeu. Insa, cine se smereste pe sine acela va fi inaltat. De aceea si Ciprian, miluit prin harul lui Dumnezeu, a ajuns mare. Mare si faimos era cand il sljea pe stana, mult mai mare si mai slavit a devenit slujindu-L pe Dumnezeu.

Se apropia acum sarbatoarea Pastilor, sarbatoarea biruintei lui Hristos, Care a zdrobit cu Invierea Sa stapanirea satanei. Iar Ciprian ardea tot mai mult de dorinta de a fi botezat crestin. In anii aceia, multi erau inchinatorii la idoli care primeau adevarata credinta si se botezau, la sarbatoarea Pastilor. Trebuia insa ca, inainte de botez, sa invete dogmele credintei crestine. In aceasta perioada de pregatire, in care isi insuseau invataturile de baza in vederea primii botezului, erau numiti catehuumeni si nu li se ingaduia sa intre in biserica. Stateau in pronaos pana cand se citea Evanghelia, dupa care paraseau sfantul lacasa.

In dimineata Sambetei celei Mari, Ciprian, ducandu-se la biserica, s-a asezat in pronaos, impreuna cu ceilalti catehimeni. Ascultand cu atnetie citirea din Epistola catre Galateni, l-au impreionat in chip deosebit cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "Hristos ne-a rascumparat din blestemul legii, devenind pentru noi blestem"(Gal. III, 13). A simtit atunci ca Hristos l-a rascumparat din blestem si ca acum era liber de stana si rob al lui Hristos. Iar cand a sosit momentul ca cetatea catehumenilor sa se retraga, Ciprian a ramas nemiscat inauntru. Un diacon, pe nume Astenie, s-a apropiat de el si ia zis ca trebuie sa plece impreuna cu ceilalti. Ciprian insa, arzand de dorul de a ramane in casa lui Dumnezeu, i-a raspuns: "Viu este Hristosul meu Care i-a izgonit pe demoni, a salvat-o pe fecioara Iusta si s-a milostivit de mine, nevrednicul. Nu voi pleca de aici pana cand nu voi deveni crestin desavarsit". Diaconul a ramas uimit la auzul acestor cuvinte. Se duse asadar la epsicopul Antim si-i povesti cele intamplate. Inteleptul Antim a inteles ca este voia lui Dumnezeu ca Ciprian sa pimeasca Botezul in acea zi. Il chema asadar, il invata cate mai trebuia si astfel din adevarurile de credinta si-l invrednici sa primeasca dumnezeiascul Botez. Dupa aceasta, in a opta zi, l-au facut citet, in a douazecea zi l-a hirotesit ipodiacon, iar in a trezecea zi l-a hirotonit diacon. In aceasta calitate, de diacon al Bisericii lui Hristos, Cipian, datorita virtutilor si intelepciuni sale, a nevointelor si luptelor duhovnicesti impotriva demonilor, dar si a puterii dumnezeisti ce i-a fost harazit, a devenit cunoscut in toata Pisidia si chiar mai departe, din Asia Mica pana in Siria.

Convertirea sa la crestinism a fost motivul pentru care multi inchinatori la idoli au reuntat la cultul lor si au primit singura credinta adevarata, cea cresina. Unul dintre ei a fost tanarul acela care recursese la practicile vrajitoresti ale lui Cipiran ca s- seduca pe Iusta, si anume Aglaid. Cand a vazut ca magia lui Ciprian n-a putut face nimic impotriva fecioarei, apoi ca insusi Ciprian a regretat viata de pana atunci si s-a facut crestin, a simtit cum se prabuseste eu-l sau cel rau, a simtit rusine pentru viata pe care o dusese inainte si, smerit, a cerut iertare de la Bunul si Milostivul Dumnezeu al crestinilor. Si-a impartit averea saracilor, apoi s-a botezat in numele Sfintei Treimi, devenind oaie cuvantatoare a trumei lui Hristos. Era acu sarac de bogatii, dar bogat, cu harul lui Dumnezeu, in virtuti si smerenie, bogat in frumusete duhovniceasca. N-a lasat Parintele ceresc sa se piarda fiul cel risipitor, ci l-a calauzit pe drumul mantuirii. Dupa un an de zile, episcopul Antim l-a hirotonit pe Ciprian preot.

Ciprian devin episcop

Atat de mult se mirau crestinii de sfintenia vietii sale si de minunile pe care le savarsea, incat, dupa zece ai, cand bunul episcop Antim din Antiohia Pisidiei si-a dat sufletul in mainile Domnului, in locul sau a devenit episcop Cipiran. Intre primele fapte pe care le-a savarsit dupa alegerea sa ca episcop a fost sa hirotoneasca pe Justa ca diaconita (in primele secole crestine a existat si o astfel de demintate bisericeasca). Atunci i-a schimbat si numele in Iustina, punand-o stareta intr-un schit de calugarite din zona aceea.

Cu intelepciunea si sfintenia vietii sale, a atras atat de multi pagani la crestinism, inca idololatria se afla asemenea unei frunze de primavara. Si astfel demonii erau izgnoti chair de acela care, odinioara, ii slujea in planurile lor intunecate. Desigur, cei care sufereau din pricina dusmanilor lor, prin legaturile vrajitoriei, alergau acum spre Ciprian pentru a-si gasi izbavirea. Vrajitorul de alta data ii dezlega cu puterea lui Hristos de orice legatura si, astfel, numele Domnului era slavit si binecuvantat de toti.

Persecutia lui Diocletian (284-305)

In vremea aceea, in jurul anului 300 d.Hr. crestinismul cunostea o mare inflorire, nu numai in Antiohia, unde traia Ciprian, dar si in tot cuprinsul impreiului roman. Acesta ii facea pe idololatri sa fie cuprinsi de manie si sa caute noi modalitati de exterminare a crestinilor.

Unul din cei ce urau cel mai mult credinta crestina era Galeriu Maximus, cezarul lui Diocletian in Iliricum (Balcani), intre anii 299-305. Intamplandu-se un mare incendiu in Nicomidia, unde Diocletian avea un impunator palat imperial, Galeriu i-a acuzat pe crestini ca ei au dat foc orasului. Batranul iparat l-a crezut si, maniindu-se, a poruncit sa se porneasca o persecutie impotriva crestinilor in tot imperiul. Astfel, in anul 303 d. Hr., a fost declansata cea mai mare persecutie a crestinilor care a durat pana in anul 311, fiind cunoscuta in instorie sub denumirea de "Persecutia lui Diocletioan". Atunci au fost martirizati foarte multi crestini, intre care si mai mari sinti cunoscuti: Sf. Dimitrie in Thesalonic, Sf. Gheroghe in Nicomidia, Sfintii Doctori fara de arginti Cosman si Damian in Cilicia, Sf. Ecaternia in Alexandria, Sf. Mina in Fregia si multi altii. Atunci s-au invrednicit sa primeasca cununa muceniciei si Sf. Ciprian impreuna cu Sfanta Iustian.

Martirul Sfintilor Ciprian si Iustina

Cand s-a decretat inceperea marii persecuti impotriva crestinilor, Cipiran se afla in episcopia sa, undeva apraope de Antiohia, in timp ce Iustina plecase in Damasc pentru a propovadui crestinismul.

Guvernatorul Orientului, pe nume Evtolmie, era unul din marii persecutori ai crestinilor. Mergand la acesta, idololatrii l-au acuzat pe Ciprian ca, prin cuvintele sale, ii intoarce pe toti la religia lui Hristos si le inspira dispretul fata de zeii Romei. Totodata, i-au relatat si instoria Iustinei. Aprins de manie, Evtolmie a poruncit ca Ciprian si Iustina sa fie adusi in Damasc pentru a fi judecat. Astfel, cei doi au fost arestati si dusi in fata guvernatorului din Damasc, care, vazandu-l pe Ciprian, l-a intrebat furios: "Tu esti invatatorul crestinilor, care tulburi pe cei ce cinstesc zeii nostri ? Tu esti acela care-si schimba parerea, trecand de la una la alta ? Nu esti tu acela care mai inainte i-ai calauzit pe multi la cinstirea zeilor ? De ce te-ai schimbat si ai preferat sa-i inseli pe oameni, predicandu-le pe Iisus Cel rastignit ?"

Sfantul, foarte linistit, i-a raspuns: "Eu - acum cum insuti ai spus - crezand cu fervoare in zeii cei multi si cercetand cu zel cartile de magie, n-am reusit sa dobandesc nici un folos. In timp ce-mi consumam vremea in acele zadarnice eforturi, Dumnezeu Cel adevarat a avut mila de mine si mi-a trimis-o pe aceasta copila sa-mi fie calauza pe drumul care duce spre El. Asculta, asadar, in ce fel s-a intamplat aceasta: Un tanar pe nume Aglaid, care-si tragea obarsia din familia imparatului Claudiu, o dorea cu patima pe aceasta tanara, pe care a si cerut-o in casatorie, dar ea n-a acceptat, deoarece alesese ca mod de viata fecioria. Prin urmare, acela a incercat in orice chip sa o seduca, dar ea a ramas neclintita. Atunci, Aglaid a venit la mine, cerandu-mi ajutorul. Eu, avand incredere in cartile mele de magie si in puterea demonilor, i-am promis ca, faorte curand, va avea ceea ce isi doreste. AM chemat asadar un demon si i-am poruncit sa ma ajute cu puterea pe care o avea; acela m-a incredintat, cu mandrie, ca poate reusi orice, dar, cand s-a dus la tanara Iustina, s-a dovedit a fi neputincios, asemenea unui soarece care ataca leul sau a scarabeului care-l infrunta pe vultur. S-a intors deci ingrozit, el, care nu-si putea infrna elanul. M-a cuprins mirarea: cum a fost posibil ca o simpla copila sa infranga puterea demonului si sa-l si infricoseze intr-atat incat sa-l puna pe fuga. Era plin de nedumerire si, intrebandu-l cu insistenta, demonul incerca sa scape, justificandu-se. In final, a marturisit ca o anume putere dumnezeiasca exista in acea tanara si ca, doeodata, i s-a aratat un semn infricosator pe care nu suporta sa-l vada. Am trimis un alt demon care il intrecea in laudarosenie pe primul, dar acela s-a dovedit a fi neputincios. Eu nu m-am lasat si, in cele din urma, l-am trimis pe insusi conducatorul demonilor, care m-a umplut de speranta ca va reusi s-o atraga spre pacate pe fecioara Iustina. Ce n-a invetat acesta pentru a-si atinge scopul ? Toate au fost insa zadarnice. Iar, la sfarsit, asa cum mi-a marturisit insusi mai marele demonilor, a fost pus pe fuga de catre fecioara Iustina cu semnul Celui rastignit. Ce trebuia sa fac ? Spune-mi tu, care ma judeci acum ! Sa continui sa urmez credinta mea anterioara sau sa cercetez ce este aceasta puterea a lui Hristos, de care se cutremura demonii ? Asdar, eu am cautat sa aflu ce este acea putere, si atunci lumina cunostintei a stralucit in inima mea. Am aflat ca idolii sunt inselaciune si minciuna si ca Unul singur este adevaratul Dumnezeu, care mantuieste pe cei ce cred in El".

Guvernatorul, ascultand toate acestea, s-a umplut de manie si a porunci sa-l lege cu franghii si sa-l bata cu nuiele. Cat despre Iustina, a porunci sa fie batuta peste fata si peste ochi. In timp ce era lovita, Iustina slavea pe Dumnezeu, grandind: "Slava tie Dumnezeule, ca m-ai primit pe mine, nevrednica, sa patimesc pentru numele Tau". Atunci calaii, vazand ca fecioara Iustina, in ciuda slabiciunii firii femeiesti, nu ceda nicidecum, istoviti, au incetat loviturile.

Iar Ciprian, in timp ce era batut, ii zicea guvernatorului: "De ce esti atat de necugetat incat te faci nevrednic de imparatia cerurilor, pentru care eu, precum vezi, prefer sa sufar orice ? Nu-ti revii ? Nu-ti vei deschide ochiii ? Nu ai de gand sa cunosti unde este adevarata lumina, incat sa pasesti spre aceasta, lasand in urma intunericul ?"

Insa aceste cuvinte intaratau si mai mult furia guvernatorului, care-i zise lui Ciprian: "Daca ti se pare ca sunt motivul pentru care vei castiga imparatia vesnica, atunci, iti voi inmulti pedepsele si, desigur, imi vei fi dator pentru binele pe care ti-l fac". A lasat sa-l mai bata un timp, apoi, nestiind ce sa mai faca,a poruncit sa inceteze loviturile, dupa care pe Ciprian l-a aruncat in temnita, iar pe Iustina a trimis-o in asa-numitul "Centru de reeducare al Terentinei".

Dupa cateva zile, i-a chemat pentru a doua oara la interogatoriu si, prefacandu-se ca le pasa de ei, cu ipocirta blandete, i-a sfatuit sa nu mai doreasca a urma un om mort, nici sa-si incredinteze vietile in cineva care a fost omorat, deoarece nu poate fi datator de viata acela care n-a izbutit sa-si salveze viata proprie. Insa aceste cuvinte nu aveau, fireste, nicio insemntate pentru cei doi sfinti, deoarece necugetatul guvernator nu credea in Inviereau lui Hristos, ci considera ca toate se sfarsisera cu rastignirea pe Curce. De aceea, Ciprian i-a dat raspus cu mult curaj ca, prin moartea Sa de trei zile, Domnul a biruit moartea, lucru pe care necredinciosi nu-l pot intelege.

Guvernatorul, considerand jignitoare cuvintele acelea, pline de manie, a porunci slujitorilor sai sa umple un cazan mare cu smoala, grasime si ceara si sa-l aseze deasupra unui foc puternic. Cand continutul a inceput sa fiarba, a ordonat ca cei doi sfinti sa fie aruncati in cazan. S-a apropiat mai inti, cu curaj, Ciprian, apoi l-a urmat si Iustina. Vazand-o ca paseste incet si intelegand ca o cuprinsese orecum teama din pricina flacarilor, Ciprian i-a amintit izbanzile ei de odonioara, cand ii pusesera pe fuga pe de demoni, si prin aceasta, pe el insusi l-a adus la adevarata credinta. Dandu-i astfel curaj, dupa ce si-au facut amandoi semnul sfintei cruci, au sarit in cazanul incins, in care fierbeau smoala, grasimea si ceara.

Dar, atunci, o mare minune s-a petrecut. Uluiti peste masura, idoloatrii ii vedeau sezand inin cazan fara sa pateasca nimic, ba, mai mult, il slaveau pe Dumnezeu cu fetele senine, ca si cum se aflau intr-un loc racoros. Dupa cum in Babilon, flacarile cuptorului nu i-au atins pe cei trei tineri, astfel si acum, focul si-a retras puterea sa si nu le-a pricinui niciun rau celor care au preferat moartea pentru Domnul tuturor, domn si al focului insusi.

Insa guvernatorul Evtolmie, in loc sa se minuneze si sa creada in puterea lui Hristos, turbat de furie, a spus ca toate aceastea sunt vrajitorie. Mai neintelept decat acela s-a dovedit a fi un preot idolatru, pe nume Athanasie, care fusese, orecand, prieten si colaborator al lui Ciprian in cele ale vrajitoriei. "Eu - a strigat acesta - va vor atata indata neputina Hristosului vostru". Si, dupa ce a implorat pe Zeus ca sa-l ocroteasca - zeul tunetelor si al focului - si pe Sclipie, zeul sanatatii, a sarit si el in cazanul cu smoala inchis. Insa ajutorul pe care-l astepta de la zei nu a venit. Si, astfe, bietul preot si-a gasit indata moartea infricosatoare, care i-a facut pe toti idololatrii sa simt goraza.

Evtolmie, pierzandu-si curajul, nu stia ce sa mai faca. Ii vedea pe cei doi sfinti stand nevatamati, in timp ce din Athanasie n-a mai ramas nimic in marteriile acelea topite care fierbeau in cazan. I-a ceurt atunci sfatul unei rude ale sale intelepte, pe nume Terentie. Acesta, cand a auzit ce s-a intamplat, i-a spus sa nu mai insiste si sa nu se mai puna cu puterea lui Hristos. De vreme ce a facut toti ce-i statea in putere, supunandu-i pe cei doi sfinti la cele ai ingrozitoare chinui, dar din care au iesit nevatamati, fara sa renunte la credinta lor, singurul lucru pe care putea sa-l mai faca era sa-i trimita imparatului Diocletian ca sa fie judecati si condamnat de catre acesta.

Guvernatorul Evtolmie a ascultat sfatul lui Terentie si a dat ordin ca cei doi sfinti sa fie trimis in Nicomidia. I-a scris si o epistola imparatului Diocletian, in care explica faptul ca Ciprian si Iustina n-au acceptat sa-si schimbe credinta, in ciuda chinurilor pe care le-au indurat, motiv pentru care ii trimtea sa fie judecat de catre imparat; fie ii va face sa-si paraseasca religia lor urata, fie ii va spune pedepselor care ofera satisfacie lui Zeus si celorlalti zei.

Cand imparatul Diocletian a citit scrisoare, cu experienta pe care o avea, a inteles ca nu va reusi sa faca mai mult decat izbutise Evtolmie. A decis, asadar, sa nu-i mai tortureze, ci sa puna capat acestui caz. Dupa ce s-a consultat cu consilierii sai, care au fost de acord, a emis sentinta de condamnare: "Ciprian si Iustina, intrucat n-au cinstit pe zei si nu s-au lasat convisi sa-si schimbe convingerile, nici cu pedepsele, nici cu promisiunile lucrurilor bune, sa fuere moartea prin sabie".

Cand au aflat despre aceasta hotarare, sfintii Ciprian si Iustina nu au simtit nici cea mai mica mahnire. Dimpotriva, i-a invaluit o bucurie de negrait, deoarece aveau sa intre in slava cereasca a Domnului lor. Astfel, in timp ce soldatii ii conduceau, pentru executarea pedepsei la moarte, la rau Galos, apraope de Nicomidia, fetele lor straluceau de bucurie. Multime de oameni se aunase acolo ca sa urmareasca ultile clipe ale faimosului Ciprian si Iustinei.

Cand au ajuns pe malurile raului, sfintii s-au rugat, cerand de la Dumnezeu sa daruiasca pace Bisericii Sale persecutate. Dupa aceea, Ciprian, gandindu-se ca Iustina ar putea fi cuprinsa de teama vazandu-l taindu-i-se capul, a cerut calaului sa o omoare intai pe ea. Dupa ce fecioara a primit cununa muceniciei din sabia unui soldat, Ciprian a primit si eu, cu bucurie moartea prin decapitare. Astfel, in ziua de 2 octombrie 304, sufletele celor doi mucenici au zburat fericite catre ceruri la tronul "Mielului injunghiat", pentru a se bucura impreuna cu ceilalti sfinti ai lui Dumnezeu.

Un oarecare strain din Roma, care se afla in zilele acelea in Nicomidia, pe nume Teoctist, vazand privirea senina a lui Ciprian in timpul martirului, a spus cu admiratie: "pe nedrept a fost dat la moarte necinstita acest om cuvios". Cuvintele sale au fost auzit de catre Felchie, comandantul soldatilor, care, coborandu-l indata de pe calul sau, i-a taiat si lui capul. Astfel, inca un martir s-a adaugat celor doi, insotindu-i spre ceruri. Trupurile celor trei au ramas neingropate, fiind pazite de soldati ca sa nu le fure cineva, pana cand ele vor fi mancate de pasarile cerului si de caini. Insa, marinarii corabiei pe care fusese imbarcat Teoctist, voind sa ia trului lui, au asteptat sa apara un bun prilej pentru aceasta. Dupa un timp, soldatii pazitori au fost biruiti de somn, iar ei au reusit sa ia trupurile celor trei martiri, le-au pus in corabie si au plecat spre Roma. Aici, au fost predate, ca niste odoare de mult pret, unei crestine aristrocate, foarte evlavioase, matrona Rufina, descendenta din neamul imparatului Claudiu. Ea le-a asezat, cu multa evlavie, intr-o racla de mare pret, apoi a construit o biserica in cinstea lor in Roma, aproape de "Piata lui Claudiu", care a devnit loc de inchinare pentru crestinii evlaviosi.

Cinstea sfintilor fata de noi, pe pamant

Acesta a fost sfarsitul vietii pamantesti a sfintilor mucenici Cipiran si Iustina. Dupa ce au stralucit prin viata lor in Rasarit, unde s-au nascut, trupurile lor au ajuns in Apus, ca sa ofere putere si crestinilor de acolo si vindecare celor bolnavi. Cu moartea lor martirica au plecat din aceasta lume stricaciosa, dar au intrat in lumea cea nestricacioasa si vesnica. Si, cum biserica lui Hristos de pe pamant apartine acelei lumi nestricacioase, de aceea praznuieste, cu bucurie, pomenirea acestor sfinti in fiecare an, la data de 2 octombire. Iar sfintii nu inceteaza a se ruga pentru noi in ceruri. In mod special, Ciprian, cel ce mai inainte fusese vrajitor si slujitor al demonilor, iar acum, ocroteste in ceruri pe crestini de puterea magiei, caci satana nu inteaza a face rau oamenilor.